Un muncitor a murit în sediul Ministerului Internelor
Un angajat al unei firme care asigură tehnic o parte din sistemele de supraveghere ale sediului Ministerului Internelor și Reformei Administrative a murit, joi seară, în sediul instituției.
Bucureșteanului Gheorghe O, în vârstă de 55 de ani, i s-a făcut rău întimp ce verifica modul de funcționare a sistemelor de supraveghere, în jurul orei 18:00 și a leșinat. Cei doi jandarmi care îl însoțeau i-au acordat primul ajutor și au chemat o ambulanță.
Echipajul acesteia nu a putut decât să constate decesul bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă formată din procuror, medici legiști, polițiști și lucrători de la inspecția muncii pentru efectuarea cercetărilor.
Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală din București pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.