Un muncitor care lucra pe podul Giurgiu-Ruse a căzut în apele Dunării, împreună cu schela de care era legat
Un muncitor care executa lucrări pe Podul Giurgiu-Ruse a căzut, miercuri, în apele Dunării, fiind căutat de către pompierii militari, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Giurgiu, bărbatul vopsea elemente ale podului, iar la un moment dat a căzut în apă cu o parte a schelei pe care se afla.
„Muncitorul executa lucrări de întreținere, iar la un moment dat a căzut în apă cu o parte a schelei de care era legat, probabil din cauza vântului puternic. La fața locului au venit și pompierii militari, cu o barcă pneumatică, iar bărbatul va fi căutat în apă. Va fi o acțiune foarte dificilă din cauza curenților puternici și a adâncimii apei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Giurgiu, comisar șef Cristian Șuța.
La fața locului se află atât pompieri, cât și polițiști de frontieră, urmând să fie adusă și o ambarcatiune de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
În zona în care a căzut bărbatul, Dunărea are o adâncime de aproximativ opt metri.