Un nou centru pentru femeile abuzate a fost deschis în Capitală. Municipalitatea le garantează victimelor protecție și confidențialitate
Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, duminică, la deschiderea unui centru pentru victimele de agresiuni domestice, că „de obicei genul acesta de violență nu se stinge așa ușor”, astfel că municipalitatea încearcă să le ajute, să le protejeze, garantând confidențialitatea cazurilor.
„De obicei genul acesta de violență nu se stinge așa de ușor, pentru că ține și de cultură, care de multe ori nu există, ori e alterată, în cele mai multe cazuri, așa cum o dovedesc studiile, de alcool”, a afirmat Sorin Oprescu, la deschiderea unui centru de asistență pentru mame și copii, victime ale violenței domestice.
Centrul de asistență pentru mamă și copil deschis, duminică, în Capitală pune la dispoziția victimelor consiliere juridică și psihologică, precum și asistență socială, garantând masă și cazare pentru victime (de la 72 de ore, până la 30 de zile).
Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Municipiului București (DGASMB), Cosmina Simiean, a declarat că în centrul pus la dispoziție femeilor abuzate, acestea pot sta până la 30 de zile în funcție de situația fiecăreia.
„În fiecare caz în parte, prin serviciile de consiliere psihologică și juridică, femeia este îndrumată către calea legală prin care se poate apăra împotriva fenomenului violenței. Avem ajutorul a două asociații care oferă asistență juridică gratuită pentru obținerea ordinului de protecție pe care orice victimă îl poate avea împotriva abuzatorului” a precizat Cosmian Simiean.
Totodată, edilul șef al Capitalei a mai spus că centrul deschis duminică – 25 noiembrie, declarată Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor – nu este singurul spațiu pus la dispoziție de municipalitate pentru victime, acestea putând apela la centrul de primire în regim de urgență a victimelor violenței în familie denumită „Casa Adra” care are 30 de locuri, dar și la locuințe protejate care aparțin municipalității.
Potrivit Cosminei Simiean, numărul solicitărilor de ajutor din partea victimelor „nu este foarte mare, pentru că din păcate femeile nu știu nici de drepturile pe care le au, nici de modificarea legislației privind violența în familie și nici de serviciile oferite pentru a le ajuta”.
În acest sens, a fost înființat un număr de telefon 0800821218, unde pot fi obținute informații cu privire la acest domeniu și o adresă de email ajutor@adra.ro.
De asemenea, victimele violenței domestice pot apela și la număr de urgență 112 sau pe cele ale direcției DGASMB.
„Cu cele 30 de locuri pe care le oferim femeilor și copiilor încercăm să protejăm aceste ființe. Oferindu-le un răgaz, dar și un spațiu în care se pot vindeca”, a adăugat Cosmina Simiean.
Cele două asociații aflate în parteneriat cu municipalitatea, care oferă consultanță și asistență juridică gratuită pentru cunoașterea drepturilor și inițierea proceselor pentru instituirea ordinului de protecție sunt ANAIS și ADRA.
Persoanele care vor fi găzduite și în acest centru, dar și în celelalte locuri beneficiază pe pază și protecție, precum și de păstrarea anonimatului și confidențialității cazului lor.