Un nou județ din România afectat de inundații. Autoritățile sunt în alertă pentru evacuarea locuitorilor
Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Sitauții de Urgență (ISU) Dolj, mai multe echipaje de pompieri intervin în localitatea Cleanov, unde 35 de gospodării, respectiv curți și anexe gospodărești, au fost inundate de o viitură pe râul Desnățui.
De asemenea, la fața locului se află și prefectul județului Dolj, Marius Deca.
„Am cerut o evaluare a gospodăriilor inundate, primarul a plecat să facă această inventariere, sunt aproximativ 30-35 de gospodării afectate, vedem și în ce măsură, până unde a ajuns apa”, a declarat prefectul județului Dolj.
Autoritățile spun că sunt în alertă pentru situația în care se va impune evacuarea persoanelor și că au pregătit o cameră în sediul primăriei, dacă localnicii vor fi evacuați.
Județele Mehedinți, Gorj și Caraș-Severin se află, duminică, între orele 01.00 și 11.00, sub avertizare cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii, iar alte 19 județe au fost atenționate cu cod galben, valabil de sâmbătă seară până luni dimineață.