Prima pagină » Știri » Un nou termen în DOSARUL COLECTIV, după pensionarea judecătorului

Un nou termen în DOSARUL COLECTIV, după pensionarea judecătorului

Un nou termen în DOSARUL COLECTIV, după pensionarea judecătorului

La Tribunalul București este programat, luni, un nou termen al dosarului Colectiv, în condițiile în care judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat cu data de 3 septembrie. Procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor.

La finalul lunii august, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcție a lui Valeriu Mihail Terceanu, care s-a pensionat cu data de 3 septembrie. Judecătorul este cel care s-a ocupat de dosarul Colectiv, iar în acest caz, procesul ar putea fi reluat de la zero. Mihail Valeriu Terceanu este fostul soț al judecătoarei Geanina Terceanu, cea care a fost condamnată, la începutul acestui an, pentru luare de mită în dosarul Transferurilor. Geanina Terceanu a fost condamnată la șapte ani cu executare de instanța supremă.

Următorul termen în dosar, care se judecă la Tribunalul București, a fost fixat pentru data de 10 septembrie. În acest caz, procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor în vigoare.

Reprezentanții victimelor din incendiul Colectiv au acuzat de nenumărate ori tergiversarea dosarului. Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv, a declarat că, până la sfârșitul acestui an nu se va mai întâmpla nimic în procesul „Colectiv”.

„Ce mi se pare anormal este fapul că există pericolul ca acest dosar să se reia de la zero. Iar aici avem o mare problemă, pentru că mai sunt trei luni și se fac trei ani de la această tragedie, iar procesul stă pe loc. Am stat doi ani și jumătate ca să înceapă procesul, care are două înfățișări pe fond, iar acum a apărut această lovitură, mai ales că în septembrie trebuia să fie următoarea înfățișare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Eugenu Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 și părintele unui tânăr decedat după incendiul de la Colectiv.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au trimis în judecată dosarul Colectiv încă de pe 28 aprilie 2016.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile