Un nou termen în dosarul Colectiv. Părinte: Dacă se amână, mă duc la CSM și fac sesizare la Inspecția Judiciară
„Sperăm ca astăzi (luni-n.r.) să se dea în sfârșit citire rechizitoriului, să se între în linie dreaptă cu acest proces. După cum știți, noi, părinții, nu ne lăsăm, suntem la limita răbdării și lucrurile acestea ne deranjează foarte mult. Pentru niște citări, lipsa traducătorului de italiană, e adevărat că s-a adus și dosarul pompierilor de la procuratura militară și lucrurile astea poate au încetinit un pic, dar să ne dea termene de două ori câte o lună jumate pentru citarea unui cetățean din Spania, mie mi se pare absurd. Dacă și astăzi (luni- n.r.) se întâmplă același lucru, sunt hotărât, primul lucru pe care îl fac mă duc la CSM și fac o sesizare la Inspecția Judiciară. Nu cer să mi se dea mie dreptate, vreau să văd dacă procedurile sunt corecte, să mă lămuresc”, a declarat Jean Chelba, unul dintre fondatorii asociației Colectiv GtG3010.
„Ne așteptăm ca după doi ani și șase luni să înceapă odată procesul pentru că până acuma, din diverse motive legate strict de organizare, de logistică, noi nu am putut începe acest proces. Se pune în discuție ca statul să devină garant ținând cont de faptul că persoanele fizice s-ar putea să nu aibă banii necesari. Opinia mea persoanlă este că statul nu trebuie să intre ca garant, ci ca parte vinovată pentru că angajații lui nu și-au făcut datoria, din contră, în timpul serviciului, au luat șpăgi și au lăsat, așa cum se întâmplă în continuare, localurile să funcționeze. Acest proces care ar trebui să înceapă de doi ani și șase luni se referă strict la ce s-a întâmplat până în momentul izbucnirii incendiului: autorizații, patroni, artificii, dar ce s-a întâmplat după, respectiv intervenția, condițiile din spitale, cine a decis că nicio victimă nu are voie să părăsească țara declarând că suntem mai bine tratați ca în Germania. Aici au fost luate niște decizii strict politic și cineva trebuie să cerceteze și, binențeles, cineva trebuie să răspundă pentru deciziile luate atunci. Să nu uităm că 37 de tineri au murit în spitale, marea majoritate din cauza bacteriilor”, a declarat Eugen Iancu, fondatorul Asociației Colectiv GTG 3010.
Dosarul, în care sunt inculpați fostul primar Cristian Popescu-Piedone, patronii clubului și pompierii Antonina Radu și George Petrică Matei, a fost amânat până acum de nenumărate ori, pe baza lipsei de procedură, mai exact faptul că una dintre cele două citații trimise către două părți civile implicate în proces care se află în Spania, nu a fost confirmată primirea ei.
Procurorii au solicitat ca Statul Român să fie parte în proces, ca garant pentru plata despăgubirilor.
Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul Colectiv pe 28 aprilie 2016. Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea și Costin Mincu, sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările au fost extinse și asupra reprezentanților firmei care a livrat artificiile în club, Golden Ideas Fireworks. În 15 ianuarie 2018, judecătorii Tribunalului București au decis reunirea cauzei aflate pe rolul acestei instanțe cu cea a dosarului de la Tribunalul Militar, în care sunt cercetați doi angajați ai ISU, Antonina Radu și George Petrică Matei, pentru abuz în serviciu. În același dosar este judecat și judecat fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
Artificierul firmei, Viorel Zaharia, este acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în timp ce patronii Cristian Niță și Daniela Niță sunt acuzați de favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri. În dosar au fost puse sub acuzare firmele SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în formă agravantă, având ca urmare decesul mai multor persoane și vătămare corporală din culpă, în formă agravantă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.