Prima pagină » Știri » Un oficial din Consiliul Județean Caraș-Severin a fost reținut pentru luare de mită

Un oficial din Consiliul Județean Caraș-Severin a fost reținut pentru luare de mită

Un oficial din Consiliul Județean Caraș-Severin a fost reținut pentru luare de mită
Roșeți a ieșit în jurul orei 02.00 din sediul DNA Timișoara, unde a fost audiat timp de câteva ore, fiind dus în arestul Poliției Timiș.

Șeful Direcției de administrare a domeniului public și privat din Consiliul Județean Caraș-Severin, Ianăș Roșeți, a fost reținut pentru 24 de ore, în noaptea de miercuri spre joi, de către procurorii DNA din Timișoara, sub acuzația de luare de mită, urmând ca joi să fie dus la instanță cu propunere de arestare preventivă.

Roșeți a ieșit în jurul orei 02.00 din sediul DNA Timișoara, unde a fost audiat timp de câteva ore, fiind dus în arestul Poliției Timiș.

„Nu am de declarat nimic, sunt nevinovat”, a spus Roșeți la ieșirea din sediul DNA Timișoara.

Șeful Direcției de administrare a domeniului public și privat din Consiliul Județean Caraș-Severin a fost prins în flagrant, miercuri, de către procurorii DNA Timișoara, în timp ce primea 9.000 de lei dintr-un total de 8.000 de euro solicitați în schimbul atribuirii de contracte în mod preferențial, iar în urma flagrantului procurorii au făcut și percheziții la locuința acestuia.

Liliana Iedu, [email protected]

Citește și