Un oficial MAE face acuzații grave: S-a intrat cu forța în secțiile de votare inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Laura Elena Chiorean, a declarat, marți, în cadrul audierii din Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai, că au fost raportate de misiunile diplomatice incidentele care se refereau fie la grupurile de agitatori, „care au făcut propagandă electorală în secțiile de votare, acțiuni violente de limbaj și injurii care au fost adresate membrilor corpului diplomatic, cazuri de violență fizică, agresarea membrilor comisiei, folosirea de obiecte contondente pentru a intra în secțiile de votare sau sediile oficiilor diplomatice”.
„În multe cazuri s-a intrat cu forța în secțiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot și au fost câteva dintre aceste incidente raportate. Unele persoane din grupurile de agitatori se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În anumite cazuri, cum ar fi în Italia, de exemplu, forțele de ordine i-au recunoscut ca fiind participanți și la alte acțiuni violente”, a declarat Laura Elena Chiorean.
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe a mai arătat că o altă problemă care a creat incidente a fost aceea a „răspândirii, de la primele ore ale dimineții, de informații false de genul că nu sunt suficiente buletine de vot, deși în toate aceste secții au rămas mii de buletine de vot neutilizate”.
„Aceleași grupuri la care făceam referire, 200 – 500 de persoane, în unele situații, ne-a fost raportat că s-au prezentat cu una-două ore înainte de începerea alegerilor, ceea ce a creat o coadă, pentru ca aceia care se prezentau în mod normal la vot în momentul deschiderii secțiilor de votare să aibă o anumită stare, mulți dintre ei, după vot, se așezau din nou la coadă”, a completat Chiorean.
Oficialul MAE a mai susținut că în secțiile organizate la institutele culturale din Viena, Graz sau Linz, românii care erau la coadă au forțat ușile la ora închiderii, „au existat numeroase amenințări și injurii și a fost necesară prezența poliției pentru menținerea ordinii”.
„La Salzburg, la fel, la Linz, la secțiile din Belgia o parte din cei prezenți au scandat violent și au proferat amenințări, inclusiv amenințări cu moartea la adresa membrilor corpului diplomatic. În apropierea unora dintre secțiile de votare au existat, de asemenea, la fel, grupuri de agitatori, precum și unele persoane aflate în stare de ebrietate, care incitau la violență și ură. Parte din aceste persoane proferau amenințări. La secția din Nicosia, la fel, la închiderea aplicației, un grup de aproximativ 100 de persoane, majoritatea bărbați, dintre care câțiva în stare de ebrietate, au refuzat să părăsească curtea ambasadei încercând să scandeze sloganuri antiguvernamentale și anti ambasadă, după închiderea ușilor au lovit ușa principală, au amenințat și înjurat. A fost nevesară intervenția poliției și a scutierilor pentru protecția misiunii. La secția din Copenhaga, la ora închiderii secției de votare, existau câteva sute de alegători, iar în momentul în care s-a închis procesul de votare, aceștia au început să se manifeste foarte violent și au arunact cu pietre în geamurile ambasadei, au lovit în mod repetat ușile misiunii, au scandal mai multe lozinci”, a mai spus Laura Elena Chiorean.
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Laura Elena Chiorean, a fost audiat, marți, în Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai.