Prima pagină » Știri » Un ofițer al MAI, implicat într-o dispută pentru un loc de parcare, cu intervenția Poliției

Un ofițer al MAI, implicat într-o dispută pentru un loc de parcare, cu intervenția Poliției

Un ofițer al MAI, implicat într-o dispută pentru un loc de parcare, cu intervenția Poliției
Un ofițer al MAI a fost implicat într-o dispută pentru un loc de parcare, sâmbătă dimineață, în Capitală, solicitând intervenția Poliției, în timp ce bărbatul cu care a intrat în conflict a solicitat ambulanța și a fost transportat la spital, de unde a plecat fără explicație, potrivit polițiștilor.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, ofițerul implicat în incident este șeful Inspectoratului General de Aviație al MAI, generalul Dorel Grădinaru.

Acesta a apelat, la ora 5.35, la numărul unic de urgență 112, cu privire la o dispută generată de revendicarea unui loc de parcare.

Polițiștii bucureșteni, din cadrul Secției 22, s-au deplasat la fața locului, legitimând cele două persoane și stabilind identitatea acestora.

„Bărbatul care a sesizat incidentul, prin apelul unic de urgență 112, și-a declinat calitatea de ofițer al Ministerului Afacerilor Interne și a declarat polițiștilor că, fără voia sa, a fost implicat într-o dispută generată de revendicarea unui loc de parcare. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că ofițerul MAI nu a generat, prin modul de comportare și reacție, un conflict fizic, ci dimpotrivă, a procedat la sesizarea organelor de poliție abilitate să intervină și să gestioneze astfel de situații”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Celălalt bărbat implicat în incident a pretins că se simte rău și a solicitat ambulanța, fiind transportat la spital, dar nu a putut fi consultat deoarece a părăsit zona unității medicale fără nicio explicație, mai arată reprezentanții Poliției Capitalei.

În momentul de față, la secția de Poliție competentă teritorial nu a fost depusă nicio plângere privind incidentul de către persoanele implicate.

Autor

Citește și