Un olandez este acuzat de dare de mită la Ministerul Sănătății, pentru câștigarea unor licitații
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au pus în mișcare acțiunea penală și au luat măsura controlului judiciar pe durata urmăririi penale față de Dick Van Halewijn, cetățean olandez, reprezentant al societății comerciale Dutchmed BV, acuzat de complicitate la dare de mită în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008-2011, Dick Van Halewijn a pus la cale un sistem prin care își asigura sprijinul funcționarilor implicați în proceduri de achiziții publice organizate de Ministerul Sănătății, pentru ca firma sa Dutchmed BV să câștige o poziție privilegiată pe piața românească a aparaturii medicale.
„În realizarea acestui obiectiv, inculpatul, în înțelegere cu subalternii săi, toți ocupând funcții manageriale în cadrul SC Dutchmed SRL (filiala din România a societății olandeze Dutchmed BV), a dat dispoziție unui intermediar să identifice acele persoane cu putere de decizie, desemnate în componența comisiilor constituite la nivelul Ministerului Sănătății pentru elaborarea specificațiilor tehnice și/sau de evaluare, iar ulterior acestora să le fie oferite sume de bani sau alte valori, în vederea favorizării firmei menționate, la licitațiile publice organizate de Ministerul Sănătății în cadrul Programului de Reformă a Sistemului de Sănătate APLII din România, proiect cofinanțat de Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții”, arată DNA, într-un comunicat de presă.
Din probele de la dosar rezultă că Dick Van Halewijn ar fi oferit, prin intermediar, în două rânduri, câte 5.000 de euro, unui angajat al Unității de Implementare a proiectelor Băncii Mondiale, pentru ca acesta să îi furnizeze informații ce nu sunt destinate publicității referitoare la componența comisiilor de evaluare, precum și alte date care îi permiteau să asigure societății Dutchmed BV câștigarea licitațiilor din cadrul Proiectului de Reformă a Sistemului de Sănătate APLII din România.
De asemenea, Dick Van Halewijn ar fi oferit o excursie de lux la Amsterdam, cu toate cheltuielile de cazare, transport și bani de buzunar, în sumă totală de peste 2.500 de euro, plătite de firma olandeză, unor funcționari din cadrul Unității de Implementare a proiectelor Băncii Mondiale din Ministerul Sănătății, precum și altor funcționari ai ministerului, implicați în comisiile de evaluare a firmelor ce participau la licitațiile publice ce vizau proiectele menționate.
Procurorii îl mai acuză pe Dick Van Halewijn că, în cursul anului 2011, ar fi acceptat să plătească unei persoane, angajat al Unității de Implementare a Proiectelor Băncii Mondiale din cadrul Ministerului Sănătății, sumele de 1.960 de euro și 540 de euro, reprezentând prețul unui sejur în Italia, plus transportul pentru acesta și familia sa.
„Sumele respective au fost facturate de operatorul de turism al societății Dutchmed care a plătit sejurul, în schimbul susținerii primite și care se aștepta a fi primită și pe viitor de la angajatul Unității de Implementare a Proiectelor Băncii Mondiale din cadrul Ministerului Sănătății”, susțin anchetatorii.
Dick Van Halewijn ar fi plătit, prin intermediar, și suma de 6.000 euro unui medic, pentru folosirea echipamentelor Dutchmed în clinica unde aceasta lucrează și în schimbul informațiilor furnizate de aceasta, care ar fi fost utilizate pentru câștigarea licitațiilor.
Anchetatorii au mai stabilit că, pentru a asigura câștigarea licitațiilor la care participa Dutchmed BV, Dick Van Halewijn ar fi plătit suma totală de 7.000 euro unor membri ai comisiilor de evaluare pentru proiectul ICB 8.
De asemenea, pentru a asigura câștigarea proiectului ICB 9, achiziție de aparatură medicală pentru dotarea secțiilor de neonatologie din maternitățile din România prin programul finanțat de Banca Mondială, inculpatul Dick Van Halewijn ar fi cerut, prin intermediari, unui membru al comisiei de redactare a specificațiilor tehnice pentru proiectul respectiv, să introducă în caietul de sarcini datele tehnice ale aparaturii medicale ce urma a fi ofertată de Dutchmed BV, asigurând astfel câștigarea de către această firmă a licitației.
Procurorii i-au adus la cunoștință lui Van Halewijn calitatea procesuală și acuzațiile din dosar.
DNA a precizat că în acest dosar se fac acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Procurorii au colaborat în cauză cu reprezentanții Oficiului de Luptă Antifraudă (OLAF) și au fost sprijiniți de Serviciul Român de Informații.