Un om de afaceri din Teleorman dăruiește statui costisitoare orașului său. Bărbatul vrea să marcheze Centenarul și să îi determine pe oameni să meargă din nou în parc

Omul de afaceri Gabriel Florea a înțeles că nu poate să lase să treacă Centenarul fără să facă un gest măreț pentru locul lui natal, iar prima idee care i-a încolțit atunci în minte a fost de a oferi Alexandriei o statuie.

Acum, același om de afaceri a comandat trei busturi ale celor mai importante personalități teleormănene – Constantin Noica, Zaharia Stancu și Marin Preda – cu gândul de a le amplasa în același parc de peste drum de Primărie și de a denumi locul respectiv Parcul Personalităților Teleormănene. Totul pentru a mai înlătura din imaginea negativă pe care județul său natal o are în țară.

Așezat lângă statuia pe care a oferit-o orașului de Ziua Unirii, omul de afaceri Gabriel Florea încearcă să explice această dorință recurentă pe care o are de a face cadouri costisitoare comunității sale, într-un oraș aproape amorțit, în care oamenii abia mai au imboldul de a ieși pe o bancă în parc.

Îl întrebăm, așadar, despre cum s-a înfiripat gândul de a dărui statui unui oraș, iar omul de afaceri începe să vorbească cu mult aplomb: „Având șansa să trăiesc la 100 de ani de la Marea Unire, șansă atât de mare pentru mine, încât nu am vrut să las să treacă pe lângă mine acest moment și mi-am dorit tot timpul, tot timpul mi-a plăcut istoria, mi-au plăcut marile personaje ale istoriei românești, în memoria în primul rând a soldaților, pentru că ei au dus greul acelor vremuri, ei s-au jertfit cu adevărat, pentru ei am vrut să marchez acest eveniment unic în viața noastră, a contemporanilor. De asemenea, vreau să amintesc și marii patrioți din fruntea țării din vremurile acelea, începând cu Marghiloman și terminând cu I.C. Brătianu, somități pentru istoria românilor. Toți: soldați, armată, popor, politicieni și-au dat mâna, cum ar trebui să fie tot timpul, și-au înfăptuit marea unire. Iar eu, personal, nu pot decât să fiu fericit că sunt aici, că am putut să fac acest lucru, că mi s-a dat voie să fac acest lucru, că mi s-a dat chiar acordul să fac acest lucru și pentru asta din nou vreau să mulțumesc din nou oficialităților locale. Sunt convins că și acum lucrurile vor fi la fel și voi primi cele trei locuri pentru a încerca din nou să le arăt sau să dau un exemplu oamenilor în general și să montăm cele trei statui despre care v-am spus. Mie personal mi-ar plăcea tot aici, în proximitate, pentru că sunt deja câteva statui puse, este Statuia Soldatului Necunoscut, a lui Liviu Vasilică, pe care toată țara îl știe, un mare artist al folclorului românesc, este statuia aceasta (n.r.- cea donată de el) și de ce nu, ca acest parc să se numească Parcul Personalităților Teleormănene”.

În viitorul parc al personalităților teleormănene e cam pustiu. Două cupluri, unul de vârstnici și altul de adulți trecuți de prima tinerețe, stau pe două bănci și vorbesc. Îi întrerupem întâi pe cei mai tineri, curioși dacă știu despre donațiile acestea ieșite din comun și dacă au o părere despre asta. Se leagă astfel o întreagă dezbatere despre starea de amorțire a unui oraș care nu mai oferă tinerilor nicio perspectivă.

Știați despre Constantin Noica că e teleormănean?

Răspunsul afirmativ vine repede și hotărât din partea bărbatului: „Puteați să mă întrebați, că vă spuneam dinainte. E născut aici în județ, una dintre personalitățile mari, alături de Marin Preda…”

Și astfel discuția a deviat către meritul Teleormanului de a avea imaginea pe care o are acum: „Teleormanul a rămas un județ la coada clasamentului din toate punctele de vedere. În primul rând, a rămas subdezvoltat și față de restul județelor. În Transilvania parcă ești în altă țară. Deci un teleormănean când pleacă în Ardeal și merge și vizitează pe acolo sau merge în alte orașe cum sunt Clujul, Sibiul, Timișoara, Arad, Brașovul, Oradea. Noi aici… ne-au lăsat ăștia, suntem cam uitați de timp așa”.

Întrebăm, de aceea, dacă noi nu putem face lucruri pentru schimbarea situației, femeia răspunde privindu-l pe Gabriel Florea: „Tineretul, oameni ca dumneavoastră, care vor să doneze sau să facă ceva. E un lucru frumos. N-am mai auzit de așa ceva pe aici, poate prin alte părți, dar aici nu… „

Apoi bărbatul revine: „Sunt alexăndrean, dar n-am mai văzut așa reședință de județ. S-a mai mișcat câte ceva, dar foarte puțin. E un orășel mic de provincie, parcă zici că e uitat așa de timp. Te uiți la centrul ăla, că-ți rupi picioarele pe acolo când mergi, numai gropi, ce să mai vorbim? În afară de parcul ăsta de la Vedea care de 30 de ani era promis. De bine, de rău, e o mică oază, care arată cât de cât. Dar orașul ăsta… Mă uit la tineretul ăsta, n-au unde să se ducă, n-au unde să se relaxeze, stau aicea pe scările Casei de Culltură, se mai duc pe la pădure cu mașinile, cu astea, dar nu au… Se întreabă lumea că de ce pleacă tineretul. Păi aici e un oraș de pensionari, n-ai industrie, n-ai nimic. Parcă îmi pare rău, așa… „

Banca cealaltă, ocupată de un cuplu de pensionari, amintește de alte timpuri. Aflăm că bătrânul este chiar din localitatea natală a lui Marin Preda și că amintirea marelui scriitor român încă se păstrează acolo.

„Memoria lui Marin Preda în Siliștea Gumești se păstrează. Are muzeu. Casa memoria, cea veche, nu e într-o stare bună, dar s-a făcut centru memorial la fosta școală veche în care am învățat eu în ea. Se mai vorbește de Marin Preda”, spune vârstnicul.

Despre statuia donate orașului de către omul de afaceri Gabriel Florea cei doi nu știau nimic, dar au mărturisit că se întrebau ce e cu statuia aceea nouă: „Chiar îi spuneam că nu-mi aduc aminte să fi fost aici”.

Omul de afaceri le povește despre cererea sa de a primi trei locuri în parc pentru amplasarea busturilor celor trei mari personalități teleormănene, iar cei doi îl privesc cumva suprinși. Apoi, discuția deviază din nou către adevăratele probleme ale oamenilor acestor locuri: „Ăștia care ne conduc pe noi au vândut pământul și taie pădurile și asta mă deranjează. Domnitorii și-au dat viața să apere țara noastră și ei au vândut pământul și taie păduri și asta mă deranjează rău de tot. Nu știu, când aud cântecele alea patriotice, dacă vă spun că îmi dă lacrimile și așa simt… așa… Mă deranjează că sunt străzi care sunt și acuma te dor picioarele când mergi pe ele, cu piatra care a rămas de pe timpul lui Ceaușescu. Ar trebui, mă rog, mai îngrijite. Să mai facă o fabrică să mai aibă tinerii unde să muncească, eu cred că așa ar fi frumos și bine”.

În parc mai este o singură persoană: o tânără liceană, care așteaptă pe cineva. Din curiozitate, vrem să aflăm de la ea, ca și exponent al generației viitoare, ce știe despre personalitățile teleormănene, care ar trebui să fie adăpostite în parcul de peste drum de primărie.

Cum ți se pare ideea de a apărea aici niște statui ale unor mari personalități teleormănene?

Mi se pare o idee foarte bună, o idee ingenioasă, ceva nou.

Ai mai auzit ca cineva să doneze statui unui oraș?

Nu

Știai că Marin Preda e teleormănean?

Nu

Constantin Noica? Știai că e teleormănean?

(se gândește puțin și răspunde neconvingător) Ba da. Da…

Și Zaharia Stancu?

Nu

Și dacă aceste statui vor apărea aici, crezi că mai mulți tineri de vârsta ta ar fi conștienți că acești oameni sunt ai acestor locuri?

Cred că da. Da…

Tu ce părere ai despre felul în care sunt văzuți teleormănenii în țară?

Nu prea au o părere bună. Adică nu prea sunt văzuți bine.

Știu. Dar crezi că e pe merit… Sau?

Nu prea

De ce?

Sunt mai multe chestii. Adică… nu știu să vă zic așa…