Prima pagină » Plagiatorii » Un ONG din Cluj cere Universității București să redeschidă DOSARUL DE PLAGIAT al premierului Victor Ponta. „În final, poporul va vedea că împăratul e gol”

Un ONG din Cluj cere Universității București să redeschidă DOSARUL DE PLAGIAT al premierului Victor Ponta. „În final, poporul va vedea că împăratul e gol”

Un ONG din Cluj cere Universității București să redeschidă DOSARUL DE PLAGIAT al premierului Victor Ponta. „În final, poporul va vedea că împăratul e gol
E știrea momentului

Asociația Grupul pentru Reforma și Alternativa Universitară (GRAUR) este un ONG specializat pe identificarea plagiatelor. Asociația a anunțat că a demarat campania „Școală fără plagiat, viitor fără corupție”, cerând Universității București, ca o primă acțiune a acestei campanii, redeschiderea cazului tezei de doctorat a lui Victor Ponta.

Profesorul universitar Dorin Isoc, de la Facultatea de Automatizări a Universității Tehnice din Cluj conduce Asociația Grupul pentru Reforma și Alternativa Universitară. Contactat de gândul, acesta a explicat cum ar putea Universitatea București să redeschidă cauzul lui Victor Ponta și cum ar putea acesta să-și piardă titlul de doctor în drept penal internațional.

În opinia profesorului Isoc, în 2012, teza lui Victor Ponta nu trebuia analizată și declarată drept plagiat de către Comisia de Etică a Univerisității București, ci de o comisie de doctorat. Doar respectând această procedură poate fi invalidat titlul de doctor în drept penal al lui Victor Ponta. Profesorul Isoc susține că în final Ministerul Educației ar putea să fie pus în situația de a anula titlul de doctor în drept pe care îl deține Voctor Ponta. Profesorul Isoc a explicat pe larg mecanismul prin care se poate redeschide dosarul:

„Pe data de 8 decembrie 2014, am notificat Universitatea din București și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași să reconvoace comisiile de analiză a tezelor de doctorat susținute de cetățenii Victor Ponta și Lucian Eva pentru a se pronunța asupra modului în care își mențin punctul de vedere cu privire la acordarea titlurilor științifice în condițiile în care pe pagina Indexului Operelor Plagiate în România, www.plagiate.ro, există dovezi că tezele menționate sunt lucrări plagiate”, se arată într-un comunicat al asociației.

„Titlul de doctor este un titlu pe care universitatea îl dă pe cale administrativă. Universitatea gestionează acest titlu. Titlul se dă în două etape. Se face o școlarizare și se suține o teză. Apoi Universitatea declară că respectivul candidat poate fi doctor. Avizarea titlului de doctor o face Ministerul Educației. Inițiativa administrativă o are universitatea.

Noi spunem în felul următor: universitatea, la momentul în care a dat titlurile respective, nu a fost informată că tezele sunt plagiate. Noi întrebăm și cerem  universității să constituie o comisie la fel ca aceea care a acordat titlul, să analizeze teza și să vadă dacă își menține punctul de vedere (în sensul că premierul Ponta poate fi sau nu poate fi doctor n.red.).

Dacă își menține punctul de vedere, noi vom publica răspunsul ca să vadă tot poporul că împăratul e în pielea goală, numai universitatea îl vede îmbrăcat. Dacă această comisie este de bună-credință, va vedea că nu e chiar așa și își va putea schimba punctul de vedere. Astfel că în final va putea solicita ministerului să retragă totlul de doctor. Ministerul trebuie să își facă treaba pentru că din eroare a fost emis un document garantat de stat unei persoane care nu avea condițiile să dețină titlul de doctor”.

Unde s-a împotmolit dosarul Ponta

Pe 17 martie 2004, Curtea Supremă a închis definitiv dosarul penal de plagiat al premierului Victor Ponta. După aproape doi ani de la publicarea în revista Nature a dovezilor plagiatului comis de Victor Ponta în teza de doctorat, ancheta penală în cazul premierului a fost clasată de judecători. Curtea Supremă a respins o contestație la decizia Parchetului General care a decis în 2013 că Ponta nu trebuie să fie anchetat în urma unei sesizări în care era acuzat că a plagiat într-o carte în care a reluat mare parte din teza de doctorat. Inițial Parchetul General, condus de Tiberiu Nițu, a închis în prima fază dosarul, explicând că nu poate măsura cantitativ cât a copiat Ponta în lucrarea de doctorat coordonată de Adrian Năstase în anii 2000 și reluată în cartea publicată ulterior. Judecătorii nu au decis asupra fodului chestiunii, adică nu au decis dacă premierul a plagiat sau nu, ci doar că nu poate fi anchetat pentru plagiat.

Decizia Curții Supreme nu îl albește pe Ponta

Victor Ponta a declarat în repetate rânduri că ar fi primit o decizie de neplagiat din partea Curții Supreme. Această afirmație este falsă deoarece Curtea Supremă nu a analizat teza de doctorat pe fond. Judecătorii nu au cercetat dacă teza lui Victor Ponta este sau nu plagiată. Judecătorii de la Curtea Supremă au analizat doar dacă Parchetul General a închis dosarul fără vicii de procedură.

Albit de Ministerul Educației

În martie 2013 Ministerul Educației a decis definitiv că Victor Ponta nu a plagiat în teza de doctorat, cu toate că Universitatea București și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare au adus probe consistente că premierul a copiat masiv fără semnele citării. Ministerul a ignorat deciziile celor două instituții și a luat în calcul doar concluziile Comisiei Naționale de Etică, instituție din subordinea sa, care a constat anul trecut că lucrarea lui Ponta nu conține elemente de plagiat.  Ministerul a respins și cererea Universității București de a-i retrage titlul de doctor în drept penal obținut de Ponta în 2003 cu lucrarea „Curtea Penală Internațională” care a fost coordonată de fostul premier Adrian Năstase.

Istoricul plagiatului

18 iunie 2012Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în revista Nature sub semnătura lui Quirin Schiermeie și în publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un articol semnat de Karl-Petter Schwartz. Cele două publicații susțin că au „accesat” documente prezentate de o „sursă anonimă” indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.

19 iunie. Victor Ponta reacționeză. „Dacă se dovedește, sunt dispus să renunț și la titlul de doctor. Știu cine este sursa anonimă”, a declarat premierul.

19 iunieQuirin Schiermeier, autorul articolului publicat în revista Nature, în care Victor Ponta este acuzat de plagiat, a declarat pentru Gândul că nu există niciun dubiu că premierul a copiat părți semnificative din teza de doctorat din alte cărți. „Plagiatul a fost confirmat de mai mulți experți”, ne-a declarat Quirin Schiermeier.

20 iunie. Gândul a comparat teza de doctorat a lui Victor Ponta, intitulată „Curtea Penală Internațională”, cu cartea profesorului Dumitru Diaconu. Cu ajutorul unui tabel comparativ, am analizat în oglindă teza de doctorat a lui Victor Ponta și lucrarea „Curtea Penală Internaționlă, Istorie și Realitate”.

În teza de doctorat a lui Victor Ponta se regăsesc părți consistente din cartea profesorului Diaconu.

22 iunie. Premierul Victor Ponta a afirmat că se va prezenta la orice instituție abilitată să îi verifice teza de doctorat, precizând că el a solicitat o astfel de verificare, și a reluat acuzațiile la adresa președintelui Băsescu, afirmând că scandalul legat de această teză a fost declanșat de șeful statului.

22 iunie. Acuzația de plagiat adusă premierului Victor Ponta intră în analiza Comisiei de Etică a Universității din București și a Facultății de Drept. Este anunțată constituirea unei comisii formate din experți internaționali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

27 iuniePreședintele Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat că premierul român Victor Ponta trebuie să demisioneze din funcție, dacă acuzațiile de plagiat privind teza sa de doctorat în drept se vor dovedi fondate.

28 iunie. Premierul Victor Ponta declară în El Pais că va demisiona în cazul în care Comisia de Etică va dovedi că a plagiat în lucrarea de doctorat.

Întrebat dacă a plagiat, șeful Executivului român a răspuns că nu, dar, dacă se va dovedi contrariul, se va „retrage”.

29 iunie. Comisia de Atestare a Diplomelor a hotărât că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini din teza de doctorat.

2 iulie. Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuție mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare. Acum precizează că nu va renunța la titlul de doctor și nici nu va demisiona.

6 iulie. Consiliul Național de Etică se întrunește pentru a doua oară, dar nu ia în discuție cazul Ponta. CNE decide să consulte un grup de trei experți din care face parte și avocatul Gheorghiță Mateuț, care a pledat și în dosarul Trofeul Calității.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, la 13 iulie, că dacă în CNE se stabilește că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desființarea școlii de doctorat.

17 iulie. Comisia de experți a CNE emite un punct de vedere în care spune că Victor Ponta nu a plagiat.

20 iulie. Comisia de Etică a Universității București a constatat că Ponta a copiat 68 de blocuri de text fără să citeze sursa. Fragmentele copiate variază ca mărime de la 7-8 rânduri la 10 pagini și sunt concentrate în principal în capitolele 1 și 3 ale tezei de doctorat. O treime din teza de doctorat e premierului este copiată din alte lucrări științifice.

 

Autor

Citește și