Polițiștii de frontieră din Ostrov, județul Constanța, au oprit în trafic, pe direcția localității Lipnița, un autoturism înmatriculat în Suedia, condus de un cetățean palestinian în vârstă de 47 de ani, posesor al unui permis de ședere suedez.
În mașină mai erau patru persoane care nu vorbeau limba română și nu care își justificau scopul călătoriei.
Cei cinci au fost duși la Poliția de Frontieră Ostrov, unde s-a stabilit că pasagerii sunt cetățeni din Palestina, trei adulți cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani și un minor în vârstă de 2 ani.
Polițiștii de frontieră au stabilit că cei patru au trecut frontiera din Bulgaria în România, pe jos, pe la „frontiera verde”, iar ulterior au fost preluați de cetățeanul palestinian R.M.
Șoferul intenționa să-i ajute pe cei patru conaționali să ajungă într-un stat din Vestul Europei.
Pe numele călăuzei, Tribunalul Constanța a admis propunerea procurorului de caz de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar cei patru cetățeni palestinieni au fost preluați de autoritățile de frontieră bulgare.