Prima pagină » Știri » Un pod care face legătura între Covasna și Brașov, închis întrucât nu este sigur pentru circulație

Un pod care face legătura între Covasna și Brașov, închis întrucât nu este sigur pentru circulație

Podul între Aita Mare, județul Covasna, și Apața, județul Brașov, care traversează râul Olt, a fost închis întrucât nu prezintă siguranță pentru circulația rutieră, iar autoritățile locale au început demersurile pentru a construi unul nou, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de Presă al Consiliului Județean Covasna, podul amplasat pe DJ 131 între Aita Mare (Covasna) și Apața (Brașov), care traversează râul Olt, a fost închis, la sfârșitul săptămânii trecute, la dispoziția autorităților covăsnene, deoarece nu prezintă siguranță pentru circulația rutieră.

Întrucât podul se află într-o stare precară, autoritățile din Covasna au decis să îl închidă și să înceapă demersurile pentru construirea unuia nou.

Administratorul public al județului Covasna, Kovacs Odon, susține în comunicat că proiectul va fi finalizat în această săptămână, după care Consiliul Județean Covasna va începe, din fonduri proprii, lucrările.

Potrivit estimărilor, lucrările se vor finaliza în circa doi ani.

Podul între Apața (Brașov) și Aita Mare (Covasna) are o lungime totală de 107 metri și a fost construit din lemn în urmă cu circa 60 de ani, iar în 1984 suprastructura din lemn a fost înlocuită cu suprastructură metalică.

Citește și