Președintele provinciei Milano, Filippo Penati, dorește reintroducerea regimului de vize pentru români și bulgari în următorii doi ani, afirmând că va cere negocieri în acest sens între Guvernul italian și România și Bulgaria, informează presa electronică italiană.
"Solicităm Guvernului italian să negocieze cu România și Bulgaria posibilitatea unui moratoriu, astfel încât, în următorii doi ani, cetățenii din aceste țări să nu poată intra în Italia fără viză", a afirmat Penati, citat de libero.it.
"Dacă afluxul de imigranți nu este oprit, va deveni de necontrolat. În timp ce încercăm să rezolvăm problemele a 100 de imigranți, sosesc alți 1.000; e ca și cum ai încerca să scoți apa din mare cu o linguriță. Afluxul de imigranți este o problemă foarte mare în țara noastră, poate și pentru că suntem singurii care garantăm libera circulație", a spus Penati. (Mediafax)