Un polițist a vrut să devină fermier. Ce s-a întâmplat după ce a vrut să acceseze fonduri europene
C.M., în vârstă de 35 de ani, ar fi declarat în mod fals sediul social al PFA la un imobil din comuna Găiceana, pentru care contractul de comodat era reziliat, în momentul în care a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Instalarea tânărului fermier”, finanțat prin AXA 1 – „Creșterea competitivității sectorului agricol și silvic”.
Potrivit zdbc.ro, în luna ianuarie a anului 2012, C.M. a depus cererea de finanțare la Oficiul Județean pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit Bacău, iar câteva luni mai târziu i-a fost avizat dosarul cererii de plată în valoare de peste 100.000 de lei.
Dacă omul legii ar fi anunțat Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit referitor la rezilierea contractului de comodat, proiectul său ar fi fost respins. Deși a renunțat la contractul de finanțare și a restituit sumele primite pentru proiect, procurorii l-au trimis în judecată pe agentul de poliție. C.M. și-a recunoscut faptele și ar putea scăpa cu o pedeapsă cu suspendare.