Un polițist din Covasna a fost trimis în judecată, după ce a primit șpagă „la traseu”
Potrivit unui comunicat, de vineri, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Sorin Codescu, acuzat de luare de mită (9 acte materiale) și fals intelectual (8 acte materiale), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform rechizitoriului, în perioada februarie – octombrie 2014, inculpatul, în calitate de agent de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, „aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu vizând procesul de examinare privind proba practică pentru obținerea dreptului de conducere al autovehiculelor pe drumurile publice”, a pretins de la un număr de nouă martori denunțători sume de bani pentru a-i declara admiși la proba de traseu în vederea obținerii permisului de conducere.
Polițistul ar fi omis să consemneze greșelile săvârșite de cele nouă persoane în desfășurarea probei de traseu, „menționând în mod nereal calificativul admis”, astfel încât acestea au obținut permisul de conducere.
Dosarul a fost trimis spre soluționare la Tribunalul Covasna.