Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Carmen Jucan, polițiștii desfășoară cercetări penale față de un bărbat de 54 de ani din comuna Beliș, care a provocat, vineri, un accident rutier soldat cu moartea unei femei, bărbatul conducând sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, accidentul a avut loc pe un drum comunal din Beliș, bărbatul lovind cu mașina o femeie de 71 de ani, care, potrivit primelor informații, a încercat să traverseze strada neregulamentar, fără să se asigure.
„În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Accidentul s-a soldat cu decesul femeii. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. În cauză s-a deschis un dosar penal pe numele bărbatului pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Carmen Jucan.
Jucan a adăugat că, după ce a lovit-o pe femeie, mașina bărbatului a ricoșat într-un stâlp de pe marginea drumului, în urma impactului șoferul fiind rănit și transportat la Spitalul din Huedin.
Primarul comunei Beliș, Viorel Crainic, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul este angajat ca polițist local la instituție și se afla în timpul serviciului când a avut loc accidentul, dar nu se afla la volanul mașinii de serviciu, ci al celei personale.
„Această faptă nu are cum să rămână fără urmări, săptămâna viitoare voi dispune desfacerea contractului de muncă polițistului local. Bărbatul era în timpul serviciului când a provocat accidentul, știu că se afla sub influența alcoolului, dar nu știu valoarea alcoolemiei. Acum este internat în Spitalul din Huedin, dar urmează să suporte rigorile legii pentru fapta sa”, a declarat Viorel Crainic.