Prima pagină » Știri » Un polițist și-a împușcat în cap iubita cu arma din dotare, după care s-a sinucis. Femeia este sora unui fost fotbalist de la Petrolul Ploiești

Un polițist și-a împușcat în cap iubita cu arma din dotare, după care s-a sinucis. Femeia este sora unui fost fotbalist de la Petrolul Ploiești

Un polițist și-a împușcat în cap iubita cu arma din dotare, după care s-a sinucis. Femeia este sora unui fost fotbalist de la Petrolul Ploiești
S-a întâmplat în această dimineață

Un polițist în vârstă de 30 de ani din localitatea dâmbovițeană I. L. Caragiale a fost găsit mort în mașina sa, iar prietena lui de 23 de ani este în stare gravă la spital, primele date arătând că polițistul și-a împușcat iubita cu arma din dotare, apoi s-a sinucis, transmite corespondentul Mediafax.

UPDATE 10:10  Polițistul care și-a împușcat iubita, apoi s-a sinucis lucra la Poliția Dâmbovița din 2004. Reprezentanții Poliției Dâmbovița precizează, într-un comunicat de presă, că polițistul găsit mort era angajat al IPJ Dâmbovița din anul 2004, ultima testare psihologică a acestuia fiind în luna noiembrie 2012.

Potrivit unor surse judiciare, arma din dotare cu care polițistul și-a împușcat iubita, apoi s-a sinucis, este un pistol Carpați cu calibrul 7,65 milimetri, care urmează să fie expertizat.

UPDATE 09:45 Tânăra de 23 de ani care a fost împușcată în cap de ajutorul șefului postului de Poliție din comuna dâmbovițeană I.L. Caragiale este sora fostului fotbalist de la Petrolul Ploiești Marian Pârșă, care a murit în 2010, la vârsta de 23 de ani, în urma cancerului. Tănăra lucrează la Serviciul de Asistență Socială al Primăriei Vlădeni, localitate învecinată comunei Caragiale.

Fata, care a fost împușcată în cap de către prietenul ei, polițist, este în stare foarte gravă, la ora transmiterii acestei actualizări a știrii ea fiind adusă la Spitalul Floreasca din București.


Potrivit reprezentanților Poliției Dâmbovița, cei doi au fost găsiți în mașina polițistului, fiind descoperiți de către colegii bărbatului.

Polițistul era ajutorul șefului postului de Poliție din comuna Caragiale și avea 30 de ani, iar iubita acestuia 23 de ani.

„Bărbatul era mort, iar tânăra a fost găsită în viață și a fost transportată la spital. O echipă de cercetare condusă de un procuror criminalist a început o anchetă la fața locului, iar Biroul Intern al Poliției Dâmbovița verifică modul de folosire a armei și activitatea polițistului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Dâmbovița, subinspector Alexandra Niculae.

Primele date ale anchetatorilor arată că polițistul și-a împușcat iubita în cap cu arma din dotare, apoi s-a sinucis.

Tânăra a fost dusă la Spitalul Județean din Târgoviște, iar potrivit medicilor ea este în comă și urmează să fie transferată la Spitalul Floreasca din București.

Colegii polițistului spun că acesta ieșise din serviciu sâmbătă seară, iar ulterior s-a întâlnit cu iubita sa, cei doi fiind descoperiți duminică dimineață, în jurul orei 6.00.

Polițistul locuia în I. L. Caragiale, lângă dispensarul localității și obișnuia să parcheze mașina în curtea acestei instituții. Duminică dimineață, colegii polițistului au văzut mașina acestuia parcată în spatele dispensarului, fapt neobișnuit, astfel că au mers la autoturism să vadă dacă s-a întâmplat ceva.

Polițistul, care este ajutorul șefului de post din comună, era divorțat din toamna anului trecut, însă colegii acestuia spun că nu crease probleme și că ultima dată fusese testat psihologic în noiembrie 2012.

 

Citește și