Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu (PNL), aflat la al treilea mandat, a afirmat că este împotriva pensiilor speciale atât în ceea ce îi privește pe aleșii locali, cât și în ceea ce privește alte categorii care beneficiază de aceste facilități.
„Nu ar trebui să avem noi pensii mai mari în niciun caz. Dar nu ar trebui să aibă pensii mari nici ofițerii de armată, nici cei din poliție, nici judecătorii și nicio altă categorie. Ar trebui să fim retribuiți acum ca și ofițerii de armată, poliție și judecătorii astfel încât, în funcție de contribuție, să avem, în cele din urmă, pensii la fel, să nu fie nevoie de pensii speciale. În plus, retribuțiile primarilor în funcție ar trebui corelate și cu răspunderea pe care aceștia o au, având în vedere că gestionează niște bugete foarte mari și au o răspundere personală în gestionarea acestor fonduri”, a spus Tiseanu.
El a precizat că indemnizațiile primarilor sunt mult mai mici decât cele ale multor angajați sau manageri din instituții publice care gestionează bugete mult mai mici decât cele ale unor primării.
La rândul său, primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea (PNL), aflat la al treilea mandat, a declarat că, în opinia sa, aleșii locali nu ar trebui să primească pensii speciale, pentru că numărul de mandate este irelevant.
În schimb, Vlad Oprea a spus că primarii ar trebui să primească bonificații în funcție de performanțele ca edili și de proiectele pe care le implementează pentru comunitate.
„Nu cred că aleșii locali au nevoie de pensie specială, ci cred că ar trebui să primească anumite bonificații în funcție de proiectele pe care le aduc pentru comunitate, în funcție de realizările pe care le au acolo. În niciun caz nu e nevoie de pensii speciale raportate la numărul de mandate. Este irelevant dacă ai unul, două sau trei mandate într-o comună sau într-un oraș unde nu se întâmplă nimic, comparativ cu un oraș de aceeași dimensiune unde s-au întâmplat foarte multe într-un mandat”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Vlad Oprea.
Întrebat dacă a calculat care este pensia de care ar beneficia în condițiile în care se află la al treilea mandat de primar, edilul din Sinaia a răspuns: „Nu am calculat și nici nu-mi trece prin cap așa ceva”.
Primarul orașului Mizil din județul Prahova, Emil Proșcan (PSD), aflat la al cincilea mandat, a spus, la rândul său, că nu a calculat ce pensie ar urma să primească în urma adoptării actului normativ și a susținut că ar trebui mai degrabă modificat statutul aleșilor locali.
„Noi avem un statut mai neprivilegiat și, datorită acestui statut pe care-l avem, de demnitari, noi nu avem foarte multe din drepturile pe care ceilalți din țara asta le au. Nu avem spor de vechime, nu avem spor de conducere, până și sporul de calculator pe care l-am avut la un moment dat a fost atât de mult discutat, ca și cum calculatorul pe noi nu ne iradiază. Eu sunt împotriva statutului de demnitar și vreau să fim niște oameni remunerați în funcție de Codul Muncii, așa cum sunt cei mai mulți dintre oamenii din această țară”, a spus Emil Proșcan.
El a adăugat că este „jenant” ca, în condițiile în care România se confruntă cu probleme economice, aleșii locali să primească pensii speciale.
„Eu nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru că nu am fost de acord nici când domnii din Parlament și-au votat așa ceva. Trăim niște vremuri extraordinar de grele, cumplite și aș putea să spun că este jenant ca, în această situație de criză, de paupertate, să vii cu o solicitare care să mărească această situație a sărăciei”, a spus primarul orașului Mizil.
Proșcan a spus că în cadrul reuniunilor Asociației Orașelor din România au fost „discuții” privind multe facilități pe care parlamentarii și le-au acordat și că este posibil ca această lege să vină „ca o reacție” la aceste discuții. El a precizat că nu are cunoștință ca Asociația Orașelor din România să fi făcut demersuri oficiale în privința acordării unei astfel de facilități aleșilor locali, dar știe că au existat astfel de „discuții”.
Plenul Senatului a adoptat legea privind pensiile aleșilor locali cu 86 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și nicio abținere. Liberalii au ieșit din sala înaintea votului.
Legea, în forma adoptată de plenul Senatului, prevede că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreșdinții Consiliilor Județene care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare eșalonate au dreptul la încetarea mandatului la indemnizație pentru limită de vârstă dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.
Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de Consilii Județene.
Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene care beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă și care au ocupat până la vârsta de pensionare și alte funcții pentru care este stabilită indemnizația pentru limită de vârstă, prin alte acte normative, au obligația să opteze pentru una dintre indemnizații.
De indemnizația pentru limită de vârstă beneficiază și primarii, viceprimarii, președinții și vicepreșdinții Consiliilor Județene care au avut anterior intrării în vigoare a prezentei legi calitatea de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de Consiliul Județean.
Cuantumul indemnizațiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizația brută lunară aflată în plată.
Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Camera Deputaților, în luna noiembrie, iar comisiile de specialitate din Senat au acordat un raport favorabil. Discutarea legii în Senat vine la mai puțin de o săptămână de când Parlamentul a adoptat și proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor.
Legea pensiilor pentru aleșii locali va fi trimisă spre promulgare președintelui Klaus Iohannis, care poate cere reexaminarea actului normativ.
De altfel, șeful statului solicitase Legislativului și reexaminarea legii privind pensiile deputaților și senatorilor, însă aceștia au acceptat doar unele observații. După votul de săptămâna trecută din plenul Parlamentului, președintele este nevoit să promulge actul normativ prin care sunt introduse pensiile speciale pentru parlamentari.