Prima pagină » Social » Un primar din Capitală vrea să desființeze parcarea de pe prima bandă a unei artere foarte circulate. Tu ești de acord cu eliminarea acestei parcări?

Un primar din Capitală vrea să desființeze parcarea de pe prima bandă a unei artere foarte circulate. Tu ești de acord cu eliminarea acestei parcări?

Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, vrea să desființeze parcarea de pe prima bandă a arterei Nițu Vasile, între Fântâna Florilor și Piața Sudului. Potrivit edilului, desființarea parcării ar fluidiza traficul în zonă.

„Vă supun atenției următoarea situație!  În zona dintre Fântâna Florilor și pasajul Piața Sudului există de mai mulți ani parcare pe prima bandă de circulație, pe ambele sensuri de mers.

Credeți că ar fi o idee bună să desființăm aceaste locuri de parcare și să redăm circulației banda întâi? Este evident pentru noi toți că aceasță acțiune ar fluidiza traficul în zonă, lucru evidențiat și de partenerii noștri de la Waze”, a scris, marți, pe Facebook, Daniel Băluță, primarul sectorul 4 al Capitalei.

Peste 80% dintre cei care au răspuns sondajului vor desființarea parcării

Până la ora 12.00, sondajul inițiat de Daniel Băluță pe Facebook arăta astfel: 89% pentru desființarea parcării, în timp ce 11% dintre cei interesați de acest sondaj și-au exprimat dezacordul.

Reprezentanții primăriei sectorului 4 au precizat pentru Gândul.ro că din cauza acestei parcări, care blochează banda 1, șoferii care ies de pe străzile secundare, cum este „Secuilor”, cu greu pot intra pe Nițu Vasile, neavând o bandă de acces, mai ales că din pasajul Sudului se iese cu viteză.

Daniel Băluță: „Am lărgit șoseaua Berceni de la 2 la 4 benzi”

Daniel Băluță, primarul sectorului 4, a discutat, recent, la GÂNDUL LIVE despre aglomerația din sector și măsurile pe care le-a luat și le va implementa pe viitor, pentru fluidizarea traficului.

„Avem o îmbunătățire a calității traficului, a timpului de așteptare. Am lărgit șoseaua Berceni de la 2 la 4 benzi, de la Pța Sudului a scăzut mult timpul de așteptare (de la 45 min la 7 min), am reabilitat Bd Constantin Brâncoveanu și Alex. Obregia. Al doilea tronson vizează locurile de parcare.

Suntem după 30 de ani, am întreprins măsuri efective de urbanizare. Facem pasarelă pietonală, pe șoseaua Berceni, lângă stația de metrou Dimitrie Leonida. E o lucrare unicat în ceea ce înseamnă administrația publică. Trebuie să înțelegem că Bucureștiul și S4 trebuie să înglobeze Popești Leordeni și Jilava. Sectorul 4 a luat măsuri energice, după 30 de ani, la cât de puține lărgiri s-au făcut în Capitală, în S4 s-au făcut cele mai multe lărgiri”, a precizat Băluță.

 

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și