Un primar din Iași a recunoscut că a întreținut relații intime cu două minore în sediul Primăriei / „Sunt mândru de ceea ce am realizat pentru comunitate. Mă autosuspend din PNL”
Reacția primarului din Iași care a făcut sex cu două fete: Mă autosuspend din PNL
Primarul comunei Mogoșești Siret din Iași, cel care a recunoscut în instanță că a avut relații sexuale cu două minore chiar în sediul primăriei, scrie că e mândru de ceea ce a făcut ca primar și că are puterea să recunoască dacă greșește. Edilul anunță că vrea să se suspende din PNL.
„În an electoral, este normal să fii atacat mediatic de către toți cei care tânjesc la funcția ta. M-am trezit astăzi personaj principal într-o poveste, veche și incheiată de 13 ani, în care am avut calitatea de martor. Eu sunt mândru cu ceea ce am realizat, în calitate de primar pentru comunitatea mea din 2004 încoace și am și puterea de a recunoaște in fața lui Dumnezeu și a instanțelor de judecată atunci când greșesc”, scrie primarul Damian Butnariu pe Facebook.
Acesta adaugă că este membru PNL de la începutul carierei sale publice și înțelege să se pună la dispoziția conducerii partidului: „rog să se ia act de dorința mea de a mă autosuspenda din această calitate, până când adevărul va ieși la suprafață în acest caz”.
În încheiere, primarul le mulțumește localnicilor pentru încredere, spunând că sunt singurii care îi cunosc caracterul și realizările.
Primarul comunei Mogoșești Siret, județul Iași, a recunoscut în instanță, unde era audiat ca martor într-un dosar în care erau judecate cinci persoane pentru trafic de minori și complicitate la viol, că a întreținut relații sexuale cu două fete chiar în sediul primăriei. Totul a plecat de la o plângere a uneia dintre fete împotriva unuia dintre inculpați.
„Martorul a confirmat faptul că, în cursul lunii septembrie a anului 2007, a întreținut raporturi sexuale orale în sediul primăriei, cu numita (..) și cu persoana vătămată (…), care i-au fost aduse de către inculpatul (…) plătindu-i inculpatului, pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere, suma de 100 sau 150 lei”, potrivit motivării.
Știrea ințială. Primarul comunei Mogoșești Siret, județul Iași, a recunoscut în instanță, unde era audiat ca martor într-un dosar în care erau judecate cinci persoane pentru trafic de minori și complicitate la viol, că a întreținut relații sexuale cu două fete chiar în sediul primăriei.
Totul a plecat de la o plângere a uneia dintre fete împotriva unuia dintre inculpați.
Tânăra a susținut că, împreună cu sora ei, ar fi fost lipsite de libertate de un bărbat, timp de o săptămână, perioadă în care, potrivit motivării instanței care a dat decizia în acest caz, „ar fi fost obligată să întrețină relații sexuale cu el și că ar fi fost traficată, fiind obligată să întrețină relații sexuale cu o persoană (primarul comunei Mogoșești-Siret), pentru o sumă de bani de care a beneficiat inculpatul”.
Tânăra a declarat în instanță că în iulie 2007, în urma unor certuri cu mama ei, împreună cu sora ei mai mică, care pe atunci avea 16 ani, a plecat de acasă. Fiind bursiere și având și alocație, fetele și-au găsit o gazdă și s-au mutat la periferia orașului Pașcani.
La doar câteva zile, proprietarul casei a devenit abuziv și a obligat-o pe una dintre cele două să întrețină relații sexuale cu el. Totul a fost filmat, iar în următoarele zile bărbatul „a constrâns-o pe persoana vătămată să întrețină relații sexuale cu el, amenințând-o că va face publice înregistrările relațiilor sexuale. Minora a acceptat în mod repetat, în contextul acestor constrângeri, să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul în perioada în care a fost privată de libertate la domiciliul acestuia”, se arată în motivarea instanței.
Cele două fete au declarat că erau încuiate în camera lor în perioadele în care bărbatul nu era acasă. Mama lor a aflat ce s-a întâmplat, a reclamat dispariția fetelor de acasă, iar bărbatul care le ținea încuiate le-a lăsat să plece.
Însă, după o perioadă de timp, acest bărbat a așteptat-o pe una dintre fete să iasă de la școală. Sub amenințarea că o omoară, a obligat-o să se urce într-o mașină, unde mai erau o încă o fată și un băiat. Pe fete le-a dus în localitatea Mogoșești Siret, „unde le-au obligat să întrețină raporturi sexuale normale și orale cu un bărbat, chiar în sediul primăriei comunei Mogoșești Siret, în schimbul a 100 sau 150 lei pe care inculpatul a încasat-o de la acesta”, se arată în motivare.
Pe drum spre Pașcani, fata a fost din nou abuzată de bărbat, în mașină.
Bărbatul care a întreținut relațiile sexuale în primărie cu cele două fete este chiar primarul comunei Mogoșești Siret. Acesta a fost citat ca martor în acest dosar.
„Martorul a confirmat faptul că, în cursul lunii septembrie a anului 2007, a întreținut raporturi sexuale orale în sediul primăriei, cu numita (..) și cu persoana vătămată (…), care i-au fost aduse de către inculpatul (…) plătindu-i inculpatului, pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere, suma de 100 sau 150 lei”, potrivit motivării.
În urma abuzurilor la care a fost supusă, fata care a făcut plângerea suferă de sindrom de stres postraumatic și tulburări asociate acestuia.
Decizia finală în acest dosar a fost dată în luna mai a anului trecut, iar cel care a tinut-o închisă pe fată și a obligat-o să întrețină relații sexuale cu el a fost condamnat la 15 ani de închisoare.