Un profesor universitar din Timiș a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un TIR
Un bărbat a murit, joi seară, în urma unui accident produs în localitatea Remetea Mare din județul Timiș, după ce a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-o depășire, mașina izbindu-se de un TIR înmatriculat în Bulgaria, care venea din sens opus, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Andreea Cinteză, un accident a avut loc, joi seară, în localitatea Remetea Mare.
„Șoferul unui autoturism Opel, care venea înspre Timișoara, a intrat într-o depășire, iar din sens opus venea un TIR înmatriculat în Bulgaria, șoferul acestuia fiind cetățean bulgar. În urma impactului dintre cele două mașini, Opelul a părăsit partea carosabilă, iar șoferul a decedat pe loc”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andreea Cinteză.
La locul accidentului au fost chemate două ambulanțe și două autoutilitare de pompieri, care au curățat carosabilul.
Șoferul TIR-ului a fost transportat la Spitalul Județean Timișoara, el fiind ușor rănit.
Potrivit Andreei Cinteză, șoferul autoturismului Opel se numea Mircea Simion Lupulescu, avea 74 de ani și a fost profesor universitar la Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor din Timișoara.
În urma accidentului, circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri timp de aproximativ o oră.