Un psihiatru face lumină: În cazul Dincă nu se vor putea pronunța decât psihiatrii de la IML, după expertiză

Fostul medic șef al Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Diana Cârjaliu a precizat, vineri, într-o postare pe pagina personală de Facebook, că deși în spațiul public, în cadrul anumitor emisiuni televizate, au fost vehiculate mai multe greșeli criminale în cazul „Caracal”, în cazul Dincă „nu se vor putea pronunța decât psihiatrii de la IML”, după expertiză. „Până una altă, este evident un psihopat antisocial, probabil cu discernământ. Mai psihopat că alții? Poate da, poate nu”, transmite Diana Cârjaliu.

Psihiatrul a precizat și faptul că, potrivit ultimelor statistici, România se află pe locul doi în Europa din punct de vedere al incidenței bolilor mintale, „cu 1403,75 cazuri la 100.000 locuitori, după Estonia, care raporta 2057,27 cazuri la 100.000 locuitori în 2011 la European Health for All Databases, conform unui comunicat de presă referitor la depresii. Anual sunt raportate circa 300.000 de noi cazuri, ceea ce ne plasează tot pe locul doi în Europa”.

În același context, ea a precizat și faptul că deși îngrijirile de sănătate mintală în România se concentrează încă în spitalele de psihiatrie, numărul de paturi de psihiatrie este printre cele mai scăzute din Europa, cu 76,1 paturi la 100.000 de locuitori, totalizând 16.700 paturi pentru psihiatrie.

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00

ACTUALITATE Victor Ponta: „Nu am dat BANI să-l cunosc pe Trump. Sunt mai zgârcit”

19:30

Ea a atras atenția și asupra variațiunilor înregistrate în cazul numărului de medici psihiatri. „De la 30 ‰ în Elveția, 26‰ în Finlanda, 6,61‰ în România, la 3‰ în Albania și 1‰ în Turcia”, spune medicul psihiatru.

„Ultimele statistici indicau aproape 1.300 de psihiatri în România, în condițiile în care țări precum Elveția au 3.500, Marea Britanie — aproximativ 5.000, iar Franța — circa 8.000″, completează aceasta.

Sursa citată a mai menționat în postarea sa și faptul că psihopatia „nu este o boală și prin urmare nu se tratează”. „Nu numai oamenii se psihopatizeaza ci și societățile în ansamblu, în perioade de criză. La fel, în perioade de criză, psihopații se pot decompensa psihotic timp de câteva ore sau 1-2 zile și atunci internarea și tratamentul neuroleptic se impune pentru câteva zile”, spune aceasta.

Diana Cârjaliu informează și asupra faptului că pacientul psihiatric trebuie să consimtă la internare, precum în cazul oricărei alte specialități. „Dacă refuză internarea și psihiatrul nu are informațîi privind periculozitatea lui, este obligat, conform legii, să nu-l interneze. Aproape o treime dintre bolnavii psihic nu sunt vizitați de nimeni pe perioada spitalizării, așa încât informațiile sunt de multe ori imposibil de obținut de către medic”, completează medicul.

Medicul psihiatru a spus că nu se știe nimic despre istoricul psihiatric al personajului Dincă, în afara faptului că „a fost internat de opt ori la psihiatrie, în urmă cu 10 ani, pentru tulburări de comportament secundare abuzului de alcool pe fondul unei personalități dizarmonice”.

„Psihopații sunt în afara spitalelor de psihiatrie, în familiile lor, pe stradă și la locul de muncă. Își construiesc o mască de sociabilitate și moralitate și sunt șarmanți când vor să obțină un beneficiu. Impun autoritate și de multe ori ajung în funcții de răspundere. Știu să-și ascundă faptele reprobabile sau să le justifice convingător. Tuturor le e frică de psihopați și mulți tineri au ajuns să se catalogheze astfel, făcându-și din asta un titlu de glorie”, susține medicul.

Ea a precizat și faptul că dacă oamenii care se confruntă cu acest tip de probleme adoptă în societate o mască de „ afabilitate”, „acasă își terorizează familia zi de zi”. „Divorțul nu este o soluție, pentru că de psihopat nu poți scăpa. Te șicanează, te urmărește, te amenință, te hărțuiește, telefonează, îți înscenează, te șantajează sau cine mai știe ce. Singură soluție e fuga departe. Frica este motivul pentru care familia nu îl vorbește de rău și pentru care nu i-a mai trecut pragul casei de cine știe câți ani”, spune medicul.

Medicul psihiatru a menționat în postarea sa de pe Facebook că răspunsurile la întrebările legate de „cine și ce a solicitat” în urma celor 8 internări ale lui Gheorghe Dincă probabil nu vor fi aflate niciodată, întrucât datele medicale sunt confidențiale chiar și după moartea pacientului. „Legea drepturilor pacientului nr.46/2003 și Normele din 12.12.2016, cine și pentru ce a solicitat cele 8 internări. Poate nu familia, ci poliția sau un terț prejudiciat. Dacă ar fi fost așa, a depus acela și plângere la poliție? S-a întocmit vreun dosar de cercetare penală? A fost dosarul finalizat, ori zace în vreun sertar? Pentru că știm că nu are cazier.Psihiatrii de la Mina Minovici și procurorul de caz vor avea toate aceste informații”, spune Diana Cârjaliu.

Potrivit aceleiași surse, la externare, psihiatrul recomandă un tratament, atunci când e cazul, dar „nimic nu îl poate obliga pe pacient să-l ia (probabil că dacă l-ar fi luat nu ar fi ajuns la spital)”.

Ea a completat această informare spunând că într-un singur caz poate fi supravegheat pacientul, respectiv „acela al inculpatului care a săvârșit o fapta penală sub influența bolii psihice, deci fără discernământ și față de care instanța a hotărât încadrarea în măsură de siguranță prevăzută de art. 109 C. pen. Această înseamnă că bolnavul psihic este obligat la tratament ambulator”.

„Art. 245 din noul cod de procedura penală stabilește condițiile de aplicare și conținutul măsurii prevăzute de obligarea la tratament:

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți, pe durata urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, sau instanța, în cursul judecățîi, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, dacă se află în situația prevăzută de art. 109 alin. (1) din Codul penal.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) constă în obligarea suspectului sau inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra măsurii prevăzute la alin. (1) în camera de consiliu, prin încheiere motivată. Instanța se pronunță asupra măsurii prin încheiere motivate”, se mai arată în postarea dr. Diana Cârjaliu de pe pagina personaă de Facebook.

Aceasta invocă în acest sens și aliniatele Art. 246, care vizează procedura de aplicare și de ridicare a măsurii.

„(1) În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical.

(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de expertiză medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament medical.

(3) Judecătorul sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluționare a propunerii în cel mult 5 zile de la dată înregistrării acesteia și dispune citarea suspectului sau inculpatului.

(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, soluționarea propunerii se face numai după audierea acestuia, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se soluționează și în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși a fost legal citat, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

(5) Participarea procurorului este obligatorie.

(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul că la soluționarea propunerii de luare a măsurii obligării provizorii la tratament medical să fie asistat și de către un medic desemnat de acesta, care poate prezența concluzii judecătorului de drepturi și libertăți. Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta și la alcătuirea planului terapeutic.

(7) Judecătorul se pronunță asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestată în 5 zile de la pronunțare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță.

(8) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului și efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care această nu a fost depusă potrivit alin. (2).

(9) În cazul când după dispunerea măsurii s-a produs însănătoșirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol pentru siguranța publică, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea măsurii luate. Dispozițiile alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(10) Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza.

11) În cursul judecății în primă instanță și în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, care solicită acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozițiile alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător.

(12) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credință măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța care a luat măsura ori în fața căreia se află cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, în condițiile prevăzute la art. 247.”, menționează dr. Diana Cârjaliu.

Ea a precizat și faptul că, dacă Gheorghe Dincă ar fi fost reclamat pentru o fapta penală, „s-ar fi întocmit dosar penal, procurorul l-ar fi suspectat de a fi avut discernământul alterat, ar fi fost expertizat și încadrat în art. 109 C pen, ar fi fost și supravegheat ulterior”.

„Toți acești „dacă” presupun implicarea responsabilă a unor cetățeni și a mai multor instituții. În realitate, lucrurile se întâmplă astfel: persoana lezată merge la poliție și se plânge iar polițistul îl sfătuiește să nu-și piardă timpul cu plângerea, pentru că dacă agresorul e bolnav psihic, nu pățește nimic. Complet fals, doar că polițistul ori nu are chef de un nou dosar, ori habar nu are pe ce lume trăiește. Uneori, că urmare a unei fapte cu caracter penal, polițistul îl duce pe făptaș la psihiatrie. Și atât”, spune medicul psihiatru.

„Adică l-a predat și se cheamă că și-a făcut datoria. Ba nu, îi bagă psihiatrului sub nas un proces-verbal de predare-primire. Întrebat dacă i-a întocmit și dosar de cercetare, polițistul răspunde țâfnos că nu are dreptul decât după plângerea prealabilă a părții vătămate. Partea vătămată e cel puțin înfricoșată dacă nu rănită fizic și nu depune plângere. Psihiatrul declanșează procedura internării nevoluntare în baza legii 487, dar asta tot înseamnă că pacientul va fi externat în maxim o lună și o va lua de la capăt. De ce o lună? Pentru că durata medie de spitalizare într-o secție de acuți trebuie să fie de14 zile”, completează Diana Cârjaliu.

Ea a spus că în varianta în care se presupune că bolnavul psihic a comis fapta penală fără discernământ „asta însemnând că a existat o faptă, o plângere, un dosar, o cercetare, o expertiză medico-legală și un proces care, pentru că trăim în România durează peste un an, instanța hotărăște obligarea la internare nevoluntară în baza art.110 Cpen. Asta se face numai în spitalele de psihiatrie și măsuri de siguranță, care sunt numai patru în țară. Sunt singurele spitale în care internarea durează mai mulți ani (deși perioada a scăzut dramatic și scade în continuare, pentru că sunt arhipline și nu mai fac față)”.

Medicul psihiatru a menționat și faptul că șefii poliției din diferite localități au cerut frecvent medicilor psihiatri lista complete cu persoanele domiciliate pe rază acelor localități, „cu nume, prenume, CNP, adresa, diagnostic și întrebarea retorică „dacă ar putea fi agresive, pentru a-i avea în atenție”.

În acest sens, Diana Cârjaliu invocă textul Legii 487/2002 republicată în 2012, Art. 33, potrivit căreia „(1) fiecare membru din echipa terapeutică este obligat să păstreze confidențialitatea informațiilor, cu excepția situațiilor prevăzute de prezența lege. (2) Situațiile în care pot fi dezvăluite informațîi referitoare la o persoană cu tulburare psihică sunt următoarele: a) există o dispoziție legală în acest sens; b) stabilirea vinovăției în cazul unei infracțiuni prevăzute de lege; c) acordul persoanei în cauza”.

Ea a concluzionat spunând că, potrivit legii, informațiile pot fi furnizate numai Poliției, Parchetului și Judecătoriei, pentru stabilirea vinovăției în cazul unei infracțiuni concrete. „Boală psihică vulnerabilizează mai mult decât orice altă patologie. Din această cauza este nevoie în primul rând de sprijinul, vigilența și intervenția activă a familiei, a psihiatriei comunitare, care lipsește cu desăvârșire, a serviciului social al primăriei, a DGASPC și nu în ultimul rând a comunitățîi”, conchide Diana Cârjaliu.