Un pui de delfin a ajuns la malul plajei din Mamaia. Mamiferul a fost salvat de către turiști și salvamari
Un pui de delfin a eșuat, marți seară, în stațiunea Mamaia. Mamiferul s-a apropiat prea mult de mal, s-a speriat și risca să moară în ochii turiștilor de pe plajă.
Din fericire, câțiva turiști aflați pe plajă i-au anunțat pe salvamarii aflați la datorie. Aceștia au încercat să împingă delfinul către larg, dar greutatea acestuia era semnificativă și de aceea au apelat la ajutoare.
Turiștii au sunat la 112, iar în zonă a fost trimisă o ambarcațiune de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Pentru a fi siguri că salvează mamiferul, oamenii s-au asigurat că delfinul ajunge în larg, ducându-l departe de țărm pentru a putea înota la adâncimea potrivită.
În ultima vreme, au crescut cazurile de delfini găsiți răniți la malul Mării Negre
În ultima perioadă, s-au înmulțit cazurile de delfini descoperiți răniți sau chiar morți pe litoralul Mării Negre. Acest lucru e întâlnit în România și Bulgaria, fenomen nu prea întâlnit la noi.
Mai mulți biologi cred că mamiferele sunt afectate de poluarea fonică produsă de războiul din Ucraina. mai exact, de zgomotul bombardamentelor, potrivit Antena3.