Un român a fost ucis în Anglia. Cristian avea doar 24 de ani. Tatăl băiatului: „Sufletul îmi plânge”
Cristian-Marin Pătru, un român în vârstă de 24 de ani, a fost ucis în Anglia. Tânărul a fost găsit fără suflare la o adresă din The Hides, iar părinții băiatului sunt fâșiați de durere.
Tragicul eveniment a avut loc la data de 8 noiembrie, în jurul orei 17.40.
Persoanele acuzate de uciderea tânărului sunt: Jaden Drake, 23 de ani (din Bournemouth); Fraser Chung, 18 ani (din Cheshunt); Igors Anderson, 18 ani (din Harlow).
Tatăl lui Cristian a postat pe contul de Facebook câteva mesaje cutremurătoare.
„Băiatul tatei, nu știu unde să te strig, unde să te caut! Sufletul îmi plânge! Vino acasă, Cristinel! Vino și dă-ne puterea și energia pe care o aveai întotdeauna! Vino și alină durerea ce s-a cuibărit în sufletele noastre!”
„Cristinel, băiatul tatei, a mai trecut o zi, încă o zi fără să-ți putem auzi glasul, fără să îți vedem zâmbetul. A mai trecut o zi cu durere în sufletele noastre. A mai trecut o zi de când soarele nu mai răsare și apune pentru noi. Te strigăm zi și noapte…unde te putem afla? Băiatul tatei, unde ești?”.
„Te căutăm și te strigăm fără încetare”
„Kristymin, vino acasă băiatul tatei! Suntem cu sufletele pustii și nu ne găsim locul! Te căutăm și te strigăm fără încetare. Hai lângă mami și tati tău, să ne jucăm cum obișnuiam odată!”.
„Băiatul tatei!!! Te strig în noapte, dar nu mă auzi! Te-am strigat în zori sperând că în liniștea lor mă vei auzi, dar tot nu m-ai auzit. Glasul meu nu mai poate fi auzit de tine, indiferent cât de tare aș striga!!! Durerea din suflet crește cu atât mai mult cu cât puterea glasului meu scade. Răspunde, băiatul tatei, alină-mi durerea ce îmi sfâșie sufletul, oprește-mi lacrimile! Kristymin, băiatul meu, unde ești?!?”.
&