Prima pagină » Știri » Un român a fost UCIS într-o stație de metrou din Londra. Poliția britanică, pe urmele atacatorilor

Un român a fost UCIS într-o stație de metrou din Londra. Poliția britanică, pe urmele atacatorilor

Un român a fost UCIS într-o stație de metrou din Londra. Poliția britanică, pe urmele atacatorilor
Un bărbat de origine română a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în stația de metrou Queensbury din Londra, după ce a fost bătut și s-a lovit violent la cap.

BTP (British Transport Police) precizează că „altercația” a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 12:30 AM, la stația de metrou Queensbury. Potrivit mylondon.news, tânărul a încasat o bătaie, în urma căreia s-a lovit la cap și a murit ulterior la spital.

„În jurul orei 12:30 AM, la stația de metrou Queensbury, a avut loc un conflict, în urma căruia a fost agresat un bărbat. Acesta s-a lovit puternic la cap și a murit la spital, în ciuda eforturilor medicilor. Familia lui a fost informată și primește asistență din partea poliției. Autoritățile au demarat o anchetă, dar deocamdată nu au fost făcute arestări”.

Potrivit monitorulsv.ro, victima ar fi un sucevean de 20 de ani, pe nume Florin Pitic, din Vicovu de Sus.

 

 

 

În februarie, Poliția britanică a făcut o nouă arestare în cazul uciderii unui alt român, Tudor Simionov, în fața unui club din Londra, în noaptea de Anul Nou. Suspectul în vârstă de 23 de ani a fost reținut pe aeroportul Gatwick, tocmai când se întorcea în Marea Britanie.

Tudor Simionov, românul care și-a pierdut viața într-un tragic incident din Londra, petrecut în noaptea de Revelion, în jurul orei ocale 5:30, încercând să oprească un grup de indivizi care au vrut să intre fără invitații la o petrecere exclusivistă, era canotor.

El a practicat și kickboxing-ul, sport care l-a ajutat să ia mai ușor contact cu lumea bodyguarzilor. Simionov plecase în Anglia pentru a urma cursuri de Masterat, visul său fiind acela de a deveni CEO, după cum a povestit pentru ProSport Ani Mironov.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și