Un român căutat în Italia pentru o crimă îngrozitoare, prins la Iași

Publicat: 04 09. 2013, 12:32
Actualizat: 04 02. 2019, 06:08

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Iași, Alexandru Chelaru, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că bărbatul, Ioan B., a fost depistat și reținut miercuri dimineață la Miroslava, localitatea natală a acestuia, el fiind căutat de autorități întrucât se sustrăgea executării unui mandat european de arestare.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost dus la Parchetul Curții de Apel Iași, fiind apoi prezentat în fața instanței, care va decide în privința extrădării sale.

„Bărbatul se află acum la Curtea de Apel, iar judecătorii vor decide asupra extrădării. El este acuzat că ar fi participat la comiterea unui omor prin decapitare în Italia, în urmă cu mai mult timp. Judecătorii vor stabili dacă va fi extrădat sau dacă va rămâne în țară pentru a fi cercetat în alte cauze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Iași.

În cazul în care judecătorii ieșeni vor decide extrădarea bărbatului, acesta va fi dus în arestul Poliției Iași, apoi va fi predat autorităților italiene care cercetează acest caz.