Un român, căutat în Oceanul Atlantic după ce a căzut de la bordul unui feribot
Românul, membru al echipajului unei nave a companiei Irish Ferries, este căutat de Paza de Coastă britanică în largul orașului Pembrokeshire, situat în regiunea britanică Țara Galilor.
Bărbatul în vârstă de 29 de ani, M.N., a fost dat dispărut joi după-amiază, fiind căutat în Marea Celtă, situată în sud-vestul Marii Britanii, în Oceanul Atlantic.
Nu este clar dacă românul a căzut peste bord, dar autoritățile vor să elimine acest risc.
Cetățeanul român este considerat persoană dispărută, autoritățile britanice și irlandeze solicitând publicului să ajute la localizarea sa.