Un român din Irlanda, mesaj către Iohannis: Să ceară cercetarea celor care au încălcat dreptul la vot în Diaspora
Potrivit unei petiții transmise, marți, de Marius Maroșan președintelui Klaus Iohannis, refuzul înființării unui număr suficient de secții de votare în străinatate, introducerea unor elemente de îngreunare a procesului de vot, refuzul de extindere a procesului de vot după ora 21 îi fac vinovați pe toți decidenții din cadrul autorităților responsabile cu buna organizare a procesului de vot.
„Domnule președinte, românilor rezidenți în afara României le-a fost încălcat, duminică, dreptul la vot. Nicio autoritate implicată în organizarea alegerilor în Diaspora nu are o scuză viabilă, cunoscute fiind urmările organizării dezastruoase de la alegerile prezidențiale în urma cărora chiar dumneavoastră ați obținut funcția supremă în stat. Refuzul înființării unui număr suficient de secții de votare în străinătate, introducerea unor elemente de îngreunare a procesului de vot (întrebări suplimentare, urne separate pentru același referendum), refuzul de extindere a procesului de vot după ora 21 în ciuda repetatelor apeluri din partea președinților secțiilor de votare și lipsa asumării responsabilității pentru repetarea dezastrului de la alegerile anterioare, îi fac vinovați pe toți decidenții din cadrul autorităților responsabile cu buna organizare a procesului de vot. (…) Vă rog să cereți demisia și cercetarea tuturor celor ce au refuzat categoric și repetat încălcarea dreptului la vot garantat prin Constituție. (…) Totodată, să cereți demisia domnului Meleșcanu, autorul aceluiași dezastru de la alegerile prezidențiale”, se arată în documentul citat.
Maroșan susține că Iohannis trebuie să demonstreze că este și „președintele românilor din Diaspora”, al celor care au stat ore în șir la cozi interminabile pentru a-l vota și au parcurs sute de kilometri pentru a-și putea exercita dreptul la vot, iar pentru asta au fost „bătuți și umiliți de forțele de ordine” în multe țări din Europa.
„Este inadmisibil ca la Dublin să existe aceeași secție consulară de la înființare, când numărul comunității de români din Irlanda este în continuă creștere. Personal insuficient și facilități aproape inexistente sunt descrierea perfectă a secției consulare aflate în subsolul ambasadei. Nu există toalete decât în ambasadă și accesul la secția consulară este impropriu pentru persoanele cu dizabilități sau părinți cu copii în cărucior. S-a cerut în repetate rânduri alocarea de fonduri pentru mutarea secției consulare, însă totul s-a redus la promisiuni deșarte care nu s-au concretizat nici azi”, se subliniază în petiție.
De asemenea, Marius Maroșan i-a solicitat consilierului prezidențial pe probleme de Diaspora, Sandra Pralong, să ia poziție publică și să facă demersurile necesare ca vinovații de problemele de la vot să nu mai scape nepedepsiți.
„Cer demisia conducerii Autorității Electorale Permanente având în vedere refuzul înființării unui număr suficient de secții de votare pentru românii din străinătate, refuzul prelungirii programului de votare în ciuda apelurilor repetate venite de la președinții secțiilor de votare din străinătate, pentru îngreunarea procesului de votare prin introducerea nejustificată a unor măsuri inutile, dar și pentru absența totală a informațiilor cu privire la înregistrarea cetățenilor români pe listele electorale din cadrul misiunilor diplomatice. (…) Este inacceptabilă indiferența dvs cu privire la implementarea unui sistem de vot la nivelul erei în care trăim, astfel încât să faciliteze votul românilor din străinătate, ca aceștia să nu mai fie nevoiți să parcurgă sute de kilometri pentru a-și exprima opțiunea electorală”, a menționat Marius Maroșan.
Acesta s-a mai adresat și Avocatului Poporului cu rugămintea de a dispune măsurile necesare împotriva factorilor decizionali care au stat la baza încălcărilor repetate a drepturilor garantate prin Constituție, „dar și pentru lipsa de reacție promptă în cazurile și neregulile semnalate pe parcursul desfășurării scrutinului”.
Tăriceanu: E nevoie de o modificare a legislației pentru votul în Diaspora
Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că este necesară o modificare a legislației în ceea ce privește votul în Diaspora, în contextul faptul că la alegerile europarlamentare s-au format cozi la secțiile de votare din străinătate, mulți românii nemaiapucând să își exprime votul.
„Cred că e nevoie de o modificare a legislației pentru votul în Diaspora”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul unei ședința marți a ALDE, la Parlament.
Teodor Meleșcanu și-a cerut scuze, luni, față de românii din Diaspora care nu au putut vota la alegerile europarlamentare și referendum din cauze cozilor care s-au format la urne. Ministrul de Externe a anunțat că a dispus o anchetă în țările unde au existat astfel de probleme la secțiile de votare.
El a adăugat că a solicitat elaborarea în regim de urgență a unei analize la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, „pentru identificarea de soluții concrete și propuneri de modificări legislative care să contribuie la dezvoltarea unui sistem de votare adaptat nevoilor Diasporei”.
La mai multe secții de votare din străinătate, precum cele din Roma, Londra, Dublin, Roma sau Offenbach s-au format cozi, sute de români așteptând să-și exercite dreptul la vot. Cozi s-au format și în fața secțiilor de votare din Bruxelles, Roma, Verona, Offenbach, Dublin, Londra, Antwerp, Amsterdam, Lille, Berlin și Regensburg, românii declarându-se nemulțumiți, pe rețelele de socializare, că așteaptă ore bune la coadă din cauza organizării slabe a autorităților române.