Un schior și-a pierdut viața pe o pârtie din Maramureș, după ce s-a izbit de un copac
Un schior și-a pierdut viața, sâmbătă, pe pârtia Șuior din județul Maramureș, după ce s-a izbit de un copac de pe marginea pârtiei.
Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș, Balko Zoltan, a declarat că incidentul a avut loc pe pârtia 2 Șuior, unde un schior s-a izbit de un copac de pe marginea pârtiei, incidentul fiind anunțat de martori la 112.
El a precizat că salvatorii montani au încercat să îi acorde primul ajutor bărbatului, însă acesta a suferit leziuni grave, astfel că echipajul medical ajuns ulterior la fața locului nu a mai putut să îl salveze, fiind declarat decesul.
Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a mai spus că astfel de incidente nu s-au mai produs pe partia Șuior în ultimii ani.
Un incident similar a avut loc în 15 decembrie pe Pârtia Sulinarului din Poiana Brașov. Atunci, un bărbat de 65 de ani a murit după ce a făcut o manevră greșită și a ajuns într-un gard de protecție, lovindu-se puternic la cap.