Un scriitor a fost bătut de un taximetrist și batjocorit de ignoranța autorităților: „Trăiesc în țara cefelor-late, a infractorilor și a miștocarilor”

Scriitorul clujean a povestit pe Facebook momentele de coșmar prin care a trecut vineri, când a vrut să iasă cu mașina din curte și a constatat că poarta îi era blocată de un taxi:

„Trăiesc în țara cefelor-late, a țiganilor, hoților, infractorilor, încrezuților, lașilor, nepăsătorilor, jegurilor, miștocarilor, tupeiștilor și mizerabililor. Da, oameni buni, asta e țara în care trăiesc și pe care sper să o părăsesc cât mai curând. De această dată foarte hotărât. Pentru că azi am fost lovit, înjurat, batjocorit de instituții, înjosit pur și simplu. Este efectiv incredibil ce mi s-a întâmplat, efectiv încă nu pot accepta că se mai poate întâmpla așa ceva în plină zi în mijlocul Clujului. Istoric: dau să ies din curte cu mașina. În mașină eram cu fetița și cu soția. În fața porții este parcat un taxi fără șofer (pe stradă nici o altă mașină parcată, deci loc berechet, peste drum parcare publică aproape goală). Bun. Claxonez, nimic. Aștept, aștept, fetița mea tot mai neliniștită că de ce nu putem pleca. Iar așteptăm, iar nimic. Într-un târziu vine un ceafă-lată cu față de infractor (și sigur cu un trecut sigur de infractor), cu lanțul cu Hesuse la gât și cu șlapi dă marcă în picioare. Omul (până în acel moment încă om) fără nici o treabă (probabil venea de la păcănelele de peste drum). Îi spun, omule, dă mașina la o parte că vreau să ies, oare n-ai observat că e curte și poartă? Dar omu devine jeg instant, își dă arama pe față și începe să mă înjure. Adică, stai, cum îmi permit eu să-i atrag atenția că n-a parcat unde trebuie? El are voie oriunde. Că doar e jeg și prost crescut. Apoi dă să-și încoarde mușchii și vine către mașina mea. În acel moment, văzând că am de-a face cu infractori, ies din mașină cu gândul că lângă mine sunt fetița și soția mea care puteau fi puse în pericol. Nici nu mă dau bine jos că, lângă jegos, mai apare nu știu de unde alt jegos. Îmi dau seama că situația poate deveni periculoasă. Dar nici nu-mi termin evaluarea din minte că Jegosul nici nu mai stă pe gânduri și mă lovește fără drept de apel în față. Până să mă desmeticesc, jegoșii deja s-au urcat în mașini și au fugit! Apuc doar să rețin numărul Jegosului care m-a agresat: CJ-02-NFN, un Ford Focus Argintiu Break de la taxi Nova. Bun. Până acum: înjurat și lovit”, a scris Gabriel Bota.

În continuarea poveștii scriitorul a mărturisit că după lovitura primită de la taximetrist, a urmat umilința autorităților:

„Urmează batjocorirea și umilința. Soția sună la 112. Răspunde o doamnă, soția îi spune ce se întâmplă și solicită un echipaj de poliție. Răspunsul doamnei de la Serviciul de Urgență 112 este simplu: „n-am de ce să vă trimit poliția, mergeți acasă ori mergeți dumneavoastră la poliție și depuneți plângere”. Soția perplexă, iau eu telefonul îi spune doamnei iar ce s-a întâmplat, că sunt victimă agresată și cer un echipaj. Doamna iar, că nu e nevoie. Eu simt că o iau razna. Îi spun iar, doamnă faceți-mi legătură cu poliția, e vorba de agresare, e vorba de martori care au văzut totul, ce trebuia să se întâmple, să fiu omorât, sau mai rău să fie omorâtă soția ori fetița? Și doamna zice scurt, nu e caz de poliție, dacă doriți vă trimit un echipaj Smurd. Și cu asta, basta! Adrenalina începe să urce tot mai tare și simt că efectiv o iau și eu razna. Soția e speriată, fetița mea și mai tare (tocmai asistase la o scenă violentă în care tatăl ei fusese lovit). Ce să fac? Sun la un prieten polițist și îi cer îndrumări. Până la urmă, mă pune în legătură cu poliția dar poliția nu poate veni decât peste vreo oră și ceva fiindcă e doar un echipaj (vineri la ora 15:30 în mijlocul Clujului!!!!) și mi se recomandă ori să aștept ori să merg la UPU și apoi la secție să depun o plângere. Mor efectiv de nervi. Norocul că doamna care m-a sunat a fost incredibil de amabilă și empatică și mi-am dat seama că nu poate face mai mult. Bun. Atunci hai să fac eu cercetarea. Iau numărul de telefon a unei persoane care a văzut totul și, de bună voie, îmi spune că vine ca martor. Acea persoană lucrează la sala de jocuri de peste drum și chiar îmi spune că Jegul e un obișnuit recalcitrant al casei. Apoi sun la compania de taxi Nova care efectiv nu mă bagă în seamă, cineva din secretariat trimițându-mă elegant la plimbare și-mi spune că nu pot să-mi furnizeze numele Jegului. Tâmpla mea e tot mai aproape de un AVC. Realizez tot mai tare ce ar fi putut să pățească fetița mea, familia mea într-o situație de acest fel. Simt tot mai tare că trebuie să-l prind pe Jeg, să-l nenorocesc, să-l leg cu o funie de mașină și să-l târăsc prin oraș. Cumva mă calmez. Ce-i de făcut? Decid să merg la Urgență. Le las pe fete acasă și pornesc către Urgența de la Chirurgie 2. Deja falca s-a umflat, maxilarul e fracturat, sunt amețit și stomacul dă să erupă. Ajung la Chirurgie 2, stau, stau. La un moment dat, sunt întrebat ce e cu mine. Mi se zice, stați puțin, să întreb. Aștept iar. După o vreme iar nedefinită, doamna se întoarce și mă trimite la UPU pe Clinicilor fiindcă doctorul de gardă a zis că nu e de competența lor să constate ce e cu mine! What??? Iar mi se urcă AVC-ul la tâmplă. Îi mulțumesc și mă pornesc spre UPU. Ajung la UPU. Stau deja de 2 ore și 40 de minute. Stau și încă aștept să fiu consultat. Între timp au apărut 9 alcoolici agresivi, toți legați și toți puși la primă observație. Simt că doar un AVC mă mai poate salva de la toată această nepăsare și umilință pe care trebuie să o trăiesc în țara mea unde mi-am dedicat sufletul până la epuizare pentru educație și cultură. Bun. Recapitulez: sunt înjurat, sunt lovit, viața mea și a familiei este pusă în pericol în mijlocul zilei și-n mijlocul Clujului, Jegul este liber și bine merci, Serviciul de urgență 112 mi-a dat cu tifla, poliția încă n-a făcut nimic, la UPU stai ca un bou și aștepți după alcoolici. Nu e bai. Încă aștept pentru că nu mă voi opri până nu-l identific pe Jegos, voi depune plângere penală și voi cere să fie tras la răspundere (chiar dacă știu că totul e în van în românia). Și voi depune plângere penală și împotriva Serviciului de urgențe 112.

Scriitorul a mărturisit că intenționează să emigreze:

„Oameni buni, dincolo de toate, vă spun: Comorile noastre culturale nu există, e doar o iluzie poleită în festivaluri chic, asta e românia de azi, o văd în fiecare zi dar m-am mințit pe mine însumi până acum că poate totuși lucrurile se vor schimba cândva! Scuzați-mi expresia dar: Adio țară de căcat!”, a scris Gabriel Bota pe Facebook.

La scurt timp după incident, scriitorul a enumerat pe Facebook motivele pentru care este dezamăgit de poporul român:

„Am dat piept cu realitatea de lângă mine. Timp de 6 ani m-am luptat și-am încercat, prin activitățile concrete pe care le-am avut, să arăt că un popor se poate salva prin carte, prin educație și prin cultură. Că altfel își pierde identitatea și valorile și devine un monstru. Ieri am realizat că acest monstru este deja creat, e aici și noi trăim în burta lui. Știți cu toții prin ce am trecut. Am ajuns acasă aproape de miezul nopții după mai mult de 5 ore de stat la UPU. Obosit, halucinat. Mi-am luat fetița în brațe și-am rumegat gândurile timp de încă câteva ore, neputând să dorm. Pentru că viața ei putea fi în pericol! M-am cutremurat! Totul e putred! E ca un domino: jegul care m-a lovit e produsul unui sistem educațional și social care i-a dat licență de transport persoane și a unui sistem juridic care-i permite (prin ignoranță) să aibă impresia că poate face orice oricui (pentru că nu este arestat imediat, pentru că nu este tras la răspundere) – mă gândesc oare ce s-ar fi întâmplat dacă era soția sau orice femeie în locul meu? Sunt convins că ar fi făcut la fel. De fapt, nici nu știu pe cine sau pe ce sunt foarte nervos: pe jeg?, pe doamna de la 112 care efectiv nu m-a pus în legătură cu poliția deși trebuia să o facă (motivația a fost că poliția nu are ce să facă dacă infractorul a fugit)?, pe poliție că nu a venit imediat (de fapt, n-a venit deloc)?, pe faptul că la ora 15:00 era doar un echipaj de poliție la o secție din centrul Clujului?, pe oamenii care n-au sărit în ajutor, fiind foarte mulți la acea oră lângă piață și lângă incident?, pe faptul că în Cluj nu există un spital adevărat de urgență care să deservească prin capacitate toată populația? Pe cine? Și, chiar dacă puteam, nu am apelat la „relații și cunoștințe” cu nimic, cu absolut nimic pentru că am vrut cu adevărat să simt natura acestui sistem viciat existent în țara în care îmi duc viața. Așa că vă pot spune ceva important: de ieri și până azi nu am rezolvat nimic! Jegul încă transportă prin Cluj persoane în taxiul pe care-l conduce, poliția nu a făcut nimic, nu-l caută nimeni, nu cercetează nimeni nimic. Am fost la IML dar, surpriză, IML-ul are program doar Luni. La poliție doar luni dimineața pot depune plângerea. Și cine știe cât durează până o să fie căutat, găsit, cercetat etc. Până atunci, jegul este pe străzi și transportă persoane. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât îmi dau seama că am obosit. Am obosit. Nu mai vreau să lupt pentru această țară pentru că mi-am dat seama că aproape nimeni nu vrea să lupte cu adevărat pentru ea. De ce să mai încerc să-i conving pe oameni că prin carte viața lor poate fi mai bună, mai protejată, mai corectă? Mă opresc. Monstrul e aici. Trăim în interiorul lui și nu ne dăm seama”, a scris Gabriel Bota.