Un șef serviciu în CFR, reținut de DNA
Ștefănescu a fost audiată miercuri la DNA, într-un dosar în care oficiali din Ministerul Transporturilor și din CFR sunt suspectați de luare de mită pentru favorizarea unor firme la licitații, printre care cele controlate de oamenii de afaceri brașoveni Iorgu Ganea și Costel Comană, în special operatorul de transport feroviar Regiotrans.
Alături de ea au mai fost aduși la DNA pentru audieri Fostul director CFR Brașov Costache Nicolau, Claudiu Dumitrescu, director al Direcției Feroviare din Ministerul Transporturilor, și directorul Regiotrans, Florin Hădărean.
Într-un comunicat transmis miercuri dimineață, Direcția Națională Anticorupție anunța că procurorii fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în domeniul transportului feroviar privat de călători și subvențiilor, infracțiuni comise în perioada 2008 – 2013.
Procurorii au făcut în acest dosar, miercuri, percheziții în București și în județele Brașov și Ilfov, la 19 adrese, inclusiv la Ministerul Transporturilor, Compania Națională CFR, Regionala CFR din Brașov și mai multe firme, printre care RC CF Trans SRL Brașov.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, obținute de MEDIAFAX, din august 2010 și până în prezent, funcționari publici din Ministerul Transporturilor și Companiei Naționale CFR SA au săvârșit fapte de corupție, favorizând operatorul privat Regiotrans, firmă controlată de Iorgu Ganea și Costel Comană, care a încasat în 2011 subvenții de 182,96 milioane de lei, reprezentând 81% din totalul veniturilor acestei firme pe anul respectiv.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Estrella Ștefănescu ar fi favorizat firmele oamenilor de afaceri Iorgu Ganea și Costel Comană în licitații, primind în schimb de la aceștia diverse bunuri și servicii, printre care card de combustibil, cazări la pensiuni, telefoane mobile, dar și bani pentru a merge la o nuntă.
Estrella Ștefănescu ar fi favorizat firmele celor doi oameni de afaceri pentru preluarea multor trasee de la CFR Călători, pentru care aceste firme încasau subvenții. Pentru a-i favoriza, ea le-ar fi pus la dispoziție celor doi oameni de afaceri informații despre societățile concurente, astfel că ei știau exact ce oferte să facă pentru a câștiga licitațiile. Cei doi au câșigat contractul de închiriere integrală a infrastructurii de pe raza Regionalei CFR Timișoara cu firma lor SC RC CF Trans SRL Brașov.
Pentru aceste favoruri, Ștefănescu ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri card de combustibil pentru mii de kilometri, revizie la mașina sa Audi, anvelope, o bicicletă, cazare gratuită pentru ea și fiica ei la pensiuni, telefoane mobile de ultimă generație, un laptop performant, dar și bani ca să meargă la o nuntă în familie, spun anchetatorii În plus, copiii ei au fost angajați formal, pe perioada verii, controlori de bilete pe ruta București – Constanța pe care operează curse firma privată Regiotrans, au mai spus sursele citate.
Fostul director CFR Brașov Costache Nicolau și Claudiu Dumitrescu, director al Direcției Feroviare din Ministerul Transporturilor, sunt suspectați de asemenea de procurorii DNA de favorizarea firmelor oamenilor de afaceri brașoveni Iorgu Ganea și Costel Comană, în special a operatorului privat Regiotrans, se arată în documentele obținute de MEDIAFAX.
Potrivit anchetatorilor, Claudiu Dumitrescu, director al Direcției Feroviare din Ministerul Transporturilor, este acuzat de luare de mită și trafic de influență după ce în 2 ianuarie 2013 ar fi primit suma de 20.000 euro de la Iorgu Ganea (sumă provenind din încasarea dividendelor de către Ganea și Comană de la firmele deținute), în schimbul banilor promițându-le sprijin celor doi oameni de afaceri pentru promovarea intereselor financiare ale firmelor acestora, cu predilecție ale Regiotrans.
În acest sens, spun procurorii, Dumitrescu ar fi promis că va face toate diligențele pentru ca, pe fondul restricțiilor bugetare, să nu fie redus prea mult cuantumul subvenției alocate de Ministerul Transporturilor pentru pachetul social de transport feroviar de călători aferent anului 2013, să se păstreze criteriul actual de acordare a subvențiilor în cauză (indicator tren/km), care este unul păgubos pentru bugetul de stat, să blocheze intenția ministrului de Finanțe de a introduce ca și criteriu obligatoriu „numărul minim de călători transportați”, să le furnizeze celor doi oameni de faceri informații privilegiate din minister privind concurenții și să facă intervenții pe lângă diferiți funcționari pentru urgentarea circuitului documentelor de resort și obținerea avizelor de legalitate aferente obiectului de activitate al Regiotrans.
În acest dosar, Costache Nicolau, fost director al CFR Infrastructură Regionala Brașov, este acuzat că, în perioada august – septembrie 2010, a cerut și primit de la Vasile Fanea, administrator și asociat unic la firma Vest Construct Brașov, bani în contul de card, pentru a favoriza firma privată în procedura de achiziții publice a unor lucrări pe raza Regionalei Căi Ferate (RCF) Brașov. Anchetatorii mai spun că Nicolau s-ar fi implicat personal ca firma lui Fanea să fie eligibilă în obținerea contractului de lucrări, deși nu îndeplinea toate criteriile.
Totodată, arată anchetatorii, în 28 august 2010, Costache Nicolau a cerut și a primit suma de 2.500 de euro de la administratorul firmei Profesional Sieben Burgen, cu titlu de „recompensă”, pentru faptul că a acordat firmei un contract preferențial cu RCF Brașov, având ca obiect servicii de curățenie în spațiile deținute, administrate și utilizate de regionala feroviară.
Fostul director ar mai fi primit, în plic, o sumă de bani de la Traian Șerban, administrator și asociat al scocietății Construct Invest Alba Iulia, care are ca obiect de activitate lucrări de întreținere infrastructură feroviară, angajându-se să-i faciliteze acestuia atât prelungirea contractelor de lucrări încheiate în anul 2010 pentru înlăturarea vegetației forestiere din proximitatea liniilor de pe raza RCF Cluj, cât și atribuirea în 2011 a unor contracte similare pe infrastructura feroviară administrată de RCF Brașov. La o zi după primirea plicului cu bani, Costache ar fi început demersuri pentru achiziționarea unui autoturism Audi, mai spun procurorii.
De asemenea, Costache Nicolau este suspectat și că i-ar fi comunicat informații nedestinate publicității lui Sebastian Albert, administrator al firmei Seda Invest, pentru ca acesta din urmă să obțină un contract de achiziții echipamente de lucru pe care CFR l-a scos la licitație. În același sens, Costache ar fi intervenit la Direcția Comercială a CFR pentru a prelungi termenul limită, stabilit inițial pentru 5 iulie 2010, perioadă în care societatea privată să facă rost de obiectele în cauză. Costache i-ar mai fi propus lui Sebastian Albert un contract suplimentar, având ca obiect „achiziționarea de truse medicale de prim ajutor”.
Aceleași documente ale anchetatorilor arată că în 26 august 2010, Seda Invest a mai primit de la RCF Brașov, cu sprijinul lui Costache Nicolau, un contract de achiziție a aproximativ 50.000 de topoare, licitat de CFR, urmând ca societatea să importe ulterior aceste bunuri.
Totodată, Costache Nicolau ar fi început demersuri pentru ca Ion Nodea, director la Regiotrans și Railforce, împreună cu un angajat Regiotrans și cu Mihai Câmpeanu, angajat la SPIACT Brașov, să înființeze disimulat o societate comercială având ca obiect de activitate „lucrări de construcții, montaj, reparații infrastructură feroviară”, spre care să dirijeze ulterior, în mod ilegal, contractele care ar fi urmat să fie scoase la licitație de RCF Brașov și / sau Compania Națională CFR. În același context, Costache le-ar fi promis acestora că, în perioada următoare, CFR va scoate la licitație un contract de achiziție pentru 120 de bariere automate de cale ferată, pe care îl poate dirija preferențial către o asociere formată din SPIACT Brașov – Regiotrans Brașov.