Un senator PSD, trimis în judecată pentru evaziune fiscală
Dosarul în care procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) îi acuză pe senatorul Radu Ștefan Oprea și pe Mihail Ștefănescu, precum și SC ICIM SA și SC Urban Electric SRL de evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani va fi judecat de instanța supremă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Oprea și Mihail Ștefănescu, administratori ai firmelor Urban Electric și ICIM, au ajutat societățile comerciale M. SRL și SSWA SRL, precum și pe reprezentanții legali sau de fapt ai acestora să deruleze și să înregistreze operațiuni comerciale nereale, prin punerea la dispoziție de contracte de prestări servicii și lucrări fictive și emiterea de facturi, în baza cărora s-au înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale fictive.
„Totodată, inculpații Oprea Radu Ștefan (până în momentul începerii mandatului de senator) și Ștefănescu Mihail, în aceleași calități, au dispus și dirijat transferul de sume de bani, cunoscând că ele provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, rezultat al încheierii unor contracte de lucrări și prestări servicii care au permis înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni comerciale fictive, sume transferate din conturile societăților comerciale pe care le administrau în conturile unor societăți cu comportament cu comportament tip «fantomă» cu care doar au simulat operațiuni comerciale, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.
Anchetatorii au mai stabilit, pe baza probelor, că în perioada aprilie – noiembrie 2012, SC Urban Electric SRL a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, respectiv o factură emisă de SC M.C. SRL Ploiești, în valoare de 228.740 de lei și alte patru facturi emise de SC SSWA SRL Ploiești, în valoare 357.422 de lei.
Și societatea ICIM SA Ploiești, în perioada iulie 2010 – noiembrie 2012, a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, respectiv o factură emisă de SC G.C.E. SRL, în valoare de 51.383 de lei, o altă factură emisă de SC B. SRL, în valoare de 666.834 lei și opt facturi emise de SC SSWA SRL, în valoare de 270.834 lei, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.
Tot firma ICIM Ploiești, în perioada septembrie 2009 – noiembrie 2012, ar fi achitat, prin zece bilete și nouă ordine de plată diferite, sume către societăți comerciale de tip „fantomă”, toate reprezentând transferuri bancare, „cunoscând că banii provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală”, susțin procurorii.
„Astfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 2011 – 2013, societățile comerciale SC MC SRL Ploiești, SC SSWA SRL Ploiești și altele, administrate în fapt și în drept de alte persoane, au simulat operațiuni comerciale cu mai multe societăți solvabile, printre care și inculpatele SC ICIM SA și SC Urban Electric SRL, administrate de inculpații Oprea Radu Ștefan și Ștefănescu Mihail, în scopul evazionării bugetului de stat și disimulării rezultatului ilicit pentru albire al produsului infracțiunii mijloc, interpunând în schema infracțională mai multe societăți comerciale tip «fantomă», administrate în fapt de cetățeni sârbi și eleni, cu ajutorul cărora sumele de bani au fost transferate de la una la alta, «în cascadă», în scopul albirii lor succesive”, potrivit rechizitoriului.
Furnizorii nu aveau bază materială reală pentru susținerea activităților declarate, astfel că acestea nu funcționau la sediile menționate și nu dețineau angajați, operațiunile declarate fiind efectuate pentru a simula operațiuni economice între societățile respective, scopul final al acestor tranzacții fiind retragerea de către o persoană împuternicită a sumelor de bani rezultate din aceste circuite bancare, au mai arătat procurorii.
Raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză a concluzionat că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin faptele de evaziune fiscală comise este în cuantum de 223.631 de lei.
În septembrie 2014, sediile unor firme care fac parte din grupul Urban, grup de firme care se ocupă în principal cu construcții și al cărui cofondator este senatorul PSD Radu Oprea, fost prefect al județului Prahova, au fost percheziționate.
Surse judiciare arătau atunci că dosarul ar avea legătură cu cel de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro în care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu a fost trimis în judecată, alături de peste 20 de persoane, administratori de firme și apropiați ai conducerii PSD Prahova, dar și persoane juridice, respectiv firme care au contracte cu autoritățile locale din Prahova.
Radu Ștefan Oprea este senator la primul mandat și a fost prefectul județului Prahova. Oprea este cunoscut drept fondator al firmelor Urban, cu diverse domenii de activitate, de la construcții la reparații electrice și consultanță. În declarațiile de avere, depuse ca senator, Radu Oprea a notat că deține părți sociale sau a acordat împrumuturi mai multor firme, printre care și unele din grupul Urban.