Un SIMPLU CALCUL demonstrează MAREA PROBLEMĂ a companiilor de stat. Cât produce și ce datorii face fiecare din cei 300.000 de angajați
Dintre cele aproape 1.200 de companii, 242 sunt „operatori economici la care statul este acționar unic sau majoritar, ori deține direct sau indirect o participație majoritară”, celelalte 915 fiind „operatori economici la care unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari, ori dețin direct sau indirect o participație majoritară”, conform Finanțelor.
Profitul brut este de două mai mic decât datoriile
La venituri totale de 6,88 de miliarde de euro, companiile deținute de administrațiile din România, de la CFR SA la Radet, de exemplu, au avut cheltuieli totale de 5,5 miliarde de euro, respectiv un profit brut de 1,4 miliarde de euro. Acest profit brut însă este de mai mult de două ori mai mic decât plățile restante pe care aceste companii le au către bugetele statului sau către terți. Printre aceste companii se numără și firmele de salubritate precum și centralele electrice de termoficare, dar și companiile de transport public în comun ale diverselor autorități locale.
Fiecare dintre cei aproape 300.000 de angajați din companiile de stat (deținute de autoritățile centrale sau de cele locale) a produs, în medie, în fiecare lună din primul semestru al acestui an, venituri de 3.830 de euro, un profit brut de 767 de euro și plăți restante în valoare de 1.666 de euro, dintre care 333 de euro către bugetul general consolidat, la o cheltuială salarială medie de 666 de euro pe lună. Altfel spus, cheltuiala, pe zi, cu salariul este de 23 de euro pentru fiecare angajat în parte, căruia îi revin, în medie zilnică, venituri de 127 de euro, un profit brut de 28 de euro și o datorie de 56,3 euro.
Companiile de stat, datorii de 2,36 miliarde de euro, în 2014, către bugetele statului
La finele anului trecut plățile restante ale companiilor deținute de stat au fost în valoare de 5,5 miliarde de euro, dintre care 2,36 de miliarde de euro chiar către bugetul general consolidat, respectiv către bugetul general al principalului lor acționar: statul, prin administrațiile locale sau centrale. Spre comparație, anul trecut „gaura” din sistemul de pensii de stat, respectiv diferența dintre veniturile din contribuțiile de asigurări sociale și plata efectivă a pensiilor a fost de trei miliarde de euro, sumă la care s-a ajuns deja, anul acesta, după doar opt luni.
Unul din trei angajați oficiali din economie este plătit de către stat
În primele șase luni ale acestui an numărul angajaților din companiile deținute de stat a scăzut cu aproape 15.000, de la nivelul de 314.718 înregistrat la finele anului trecut. Cum numărul bugetarilor este de circa 1,2 milioane de angajați iar în economie lucrează, oficial, circa 4,5 milioane de angajați, rezultă că unul din trei angajați cu forme legale din România este plătit, direct sau indirect, din bani publici.
Conform datelor oficiale ale ANAF, la finele primului semestru al acestui an cele mai mari companii de stat cu datorii către bugetul general consolidat (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate și bugetul de șomaj) sunt ELCEN București, cu aproape 900 milioane de lei (în condițiile în care oficialii Electrocentrale București – companie care aparține de Ministerul Economiei – susțin că au de încasat datorii de peste trei miliarde de lei de la RADET, care aparține Primăriei Municipiului București), Complexul Energetic Hunedoara, cu aproape 400 de milioane de lei, RATB cu peste 220 de milioane de lei și Poșta Română, cu aproape 220 de milioane de lei.