Prima pagină » Știri » Un șofer a fugit, după ce a rănit cu mașina două fete pe marginea drumului

Un șofer a fugit, după ce a rănit cu mașina două fete pe marginea drumului

Două fete, cu vârste de 4 și 13 ani, au fost rănite, joi, după ce au fost lovite de o mașină, în timp ce mergeau pe marginea unui drum din localitatea Nimigea, județul Bistrița-Năsăud. După impact, șoferul a ajuns cu mașina în șanț și apoi a fugit de la locul accidentului.

Două fete, cu vârste de 4 și 13 ani, primesc îngrijiri medicale după ce au fost lovite de un autoturism, în timp ce se mergeau pe marginea unui drum comunal din localitatea Nimigea, județul Bistrița Năsăud.

După ce le-a lovit pe fete, șoferul a ajuns cu mașina în șanțul de lângă drum și apoi a fugit de la locul accidentului, la ora transmiterii acestei știri fiind căutat de polițiști.

„Conform primelor date, două fetițe, de 13 ani, respectiv 4 ani, care circulau pe marginea drumului (drum comunal, de pe raza localității), au fost acroșate de o mașină. După ce le-a accidentat șoferul a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat, după care a plecat de fața locului. Polițiștii din Năsăud efectuează cercetări la fața locului, urmând să fie identificat conducătorul auto și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanței Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar, în urma impactului, fetele au suferit răni la cap, spate și abdomen.

Ambele au fost conștiente, au fost stabilizate și sunt transportate la spital pentru mai multe investigații și tratament de specialitate.

Polițiștii fac cercetări și îl caută pe șoferul mașinii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?