Un șofer băut a fost la un pas să accidenteze grav un copil de trei an aflat în Mocănița din Moldovița
Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă după-amiază, pe DJ 176, în interiorul comunei Moldovița, un tânăr de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoutilitara, într-o curbă ușoară spre stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit cu oglinda laterală colțul primului vagon al trenului turistic, care circula din sens opus, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din impact, oglinda autoutilitarei a lovit ușor un copil de trei ani, din comuna Vatra Moldoviței, care se afla în primul vagon al trenului.
Șoferul nu a oprit la locul producerii accidentului, părăsind locul faptei, fiind identificat ulterior de către polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul de 26 de ani are permis de conducere necorespunzător categoriei auto pe care a condus-o.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.