Prima pagină » Știri » Un șofer beat și-a călcat tatăl cu mașina și a fugit. Bărbatul abandonat a fost găsit mort

Un șofer beat și-a călcat tatăl cu mașina și a fugit. Bărbatul abandonat a fost găsit mort

Un șofer beat și-a călcat tatăl cu mașina și a fugit. Bărbatul abandonat a fost găsit mort
Un bărbat de 45 de ani din Galați, aflat la volan băut, și-a călcat tatăl cu mașina și a fugit. Bărbatul de 75 de ani abandonat a fost găsit mort.

Poliția din Tecuci a fost sesizată, vineri seara, prin 112, că în localitatea Movileni, pe un drum comunal, s-a produs un accident rutier mortal.

Polițiștii au găsit acolo un bărbat de 75 de ani, din localitate, mort, și au stabilit că acesta a fost spulberat de o mașină, iar șoferul a plecat.

După câteva ore, polițiștii l-au identificat pe cel care ar fi provocat accidentul, un bărbat de 45 de ani, fiul victimei.

Aflat la volanul unei autoutilitare, acesta nu și-ar fi observat tatăl, aflat pe marginea drumului.

Polițiștii au stabilit, totodată, că bărbatul nu are permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică a prezentat valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

 

Citește și