Un șofer de TIR a murit pe A1, în județul Sibiu, după ce i s-a făcut rău la volan și a lovit glisierele. Bărbatul avea 47 de ani
Un TIR a intrat în două glisiere, luni seară, pe Autostrada A1 (A1), în județul Sibiu, după ce șoferului i s-a făcut rău. În ciuda eforturilor medicilor sosiți la fața locului de a-l resuscita, șoferul de 47 de ani nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.
Accidentul a avut loc între localitățile Apoldu și Săliște, iar conducătorul auto profesionist se deplasa către Sibiu, în momentul în care i s-a făcut rău și a pierdut controlul direcției, lovind glisiera din dreapta, apoi pe cea mediană.
Tânăr mort, după 4 zile în care a fost plimbat prin 5 spitale. Sabin, șofer de TIR cu dureri abdominale violente, a fost pus să completeze chestionare de suspiciune de coronavirus, a primit pungi cu gheață și niciun tratament pentru boala pe care o avea de fapt
Un tânăr de 21 de ani, tată al unei fetițe de câteva săptămâni, a murit după ce s-a prezentat în cinci spitale cu dureri abdominale severe.
Fiind șofer de TIR, bărbatul era suspect de coronavirus, deși nu prezenta simptome specifice precum febră, sau dificultăți respiratorii, așa că a fost pus să completeze chestionare, a fost consultat în ambulanță, transferat de la un spital la altul și a primit prescripții cu pungi de gheață.
De fapt, tânărul avea pancreatită acută care i-a fost fatală, iar testul de coronavirus a ieșit negativ post mortem.
Sabin, un tânăr din Vălenii de Munte, venise din Germania de 21 de zile și avea dureri abdominale puternice, așa că s-a prezentat la Spitalul Orășenesc din localitate, pe 28 martie, potrivit Adevărul.
Un TIR s-a răsturnat în râul Ialomiţa
Un TIR s-a răsturnat, la începutul acestei luni, în râul Ialomiţa, în timp ce şoferul încerca să traverseze podul de pontoane de la Poiana, comuna ialomiţeană Ciulniţa.
Şoferul a reuşit să iasă din cabină la timp, iar paramedicii i-au acordat primul ajutor, pentru că se afla în şoc hipotermic şi prezenta o fractură deschisă la piciorul stâng.