Un șofer de tir român, arestat în Germania pentru două crime și viol
Bărbatul este șofer de tir și e suspectat că a ucis o tânără studentă franceză în Austria, acum 3 ani, potrivit Știrilor TVR.
A urmat o nouă victimă, o femeie de 27 de ani din Germania, în noiembrie anul trecut. Tânăra facea jogging într-un parc în momentul în care a fost atacată de un bărbat, violată și apoi ucisă.
În ambele cazuri, arma crimei ar fi o bară de metal.
După reținerea românului, al cărui nume nu a fost dezvăluit de autoritățile germane, în camionul acestuia a fost găsită o bară metalică. Dar sunt necesare analize criminalistice pentru a se stabili dacă obiectul în cauză este într-adevăr arma crimei.
Anchetatorii s-ar fi folosit de date de la taxarea tirului pe drumurile publice.