Un șofer din Capitală a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și a intrat cu mașina pe câmp
„Astăzi (duminică-n.r.), în jurul orei 09.00, agenți ai Brigăzii Rutiere (…) au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism ce se deplasa cu încalcarea limitei de viteză, dar conducatorul acestuia a refuzat să oprească și a virat dreapta intrând pe câmp. S-a plecat în urmărirea autoturismului, șoferul abandonând mașina și fugind împreună cu cei doi pasageri. Cei trei au fost prinși și imobilizați”, informează Poliția Capitalei.
Șoferul are 27 de ani și, în urma testării cu cu aparatul alcooltest, s-a constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,26 % alcool pur in aerul expirat.
De asemenea, polițiștii i-au făcut și un test pentru depistarea drogurilor din sânge, care a ieșit pozitiv.
„În urma controlul autoturismului, în habitaclu a fost identificată și o anumită cantitate de materie vegetală uscată, ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Tânărul a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri. A fost sancționat contravențional cu suma de 1750 de lei și a fost întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se mai arată în informarea Poliției Capitalei.