Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Iași, a făcut o gafă care pentru care, în cele din urmă, a fost amendat. Marian G. a sunat la 112, anunțând Poliția că automobilul i-a fost furat din parcarea din fața blocului în care locuiește.
Oamenii legii au sosit imediat la fața locului, însă au avut parte de o surpriză. Mașina se afla parcată la doar câțiva metri distanță de locul obișnuit, iar ieșeanul care îi chemase era beat, scrie presa locală. Cel mai probabil, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, uitase unde parcase.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că reclamantul, pe fondul stării avansate de ebrietate, a uitat unde parcase autoturismul, acesta fiind ulterior, în aceeași zonă, unde fusese parcat, de fapt, de proprietar”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Iași.
Așadar, după ce a recunoscut că a făcut o „confuzie”, ieșeanul a fost amendat cu 100 de lei.