Prima pagină » Știri » Un șofer din Timișoara a lovit totul în calea lui și apoi s-a dus acasă. Cine a reușit să-l oprească înainte de a produce o tragedie

Un șofer din Timișoara a lovit totul în calea lui și apoi s-a dus acasă. Cine a reușit să-l oprească înainte de a produce o tragedie

Marți seară, pe aleea Hotinului din Timișoara, șoferul unui autoturism Renault a trecut peste linia continuă de pe Calea Torontalului, a sărit peste bordură și troturar, iar apoi a lovit tot ce a prins în cale, în parcarea din fața blocului în care locuiește, inclusiv o țeavă de gaze și un Opel. Aventura bărbatului de 35 de ani, care era beat, s-a încheiat după ce acesta a fost tras afară din mașină de șoferul autoturismului pe care îl lovise.

Potrivit martorilor, șoferul Renault-ului a venit cu viteză de pe strada Călan, a trecut peste linia continuă de pe Calea Torontalului, traversând, practic, patru benzi și o trecere de pietoni, a sărit peste bordură și a trecut de un trotuar și o pistă de biciclete, oprindu-se în parcarea din lateralul blocului în care locuiește, pe aleea Hotinului, informează tion.ro.

În loc să se oprească, individul a dat înapoi, lovind un zid, apoi a încercat să înainteze, dar a intrat într-o țeavă de gaze și apoi a lovit cu spatele un autoturism Opel.

„Când a lovit bordura și a trecut peste trotuar avea cel puțin 40 de kilometri la oră. Noroc că nu a lovit pe nimeni”, a declarat unul dintre martorii incidentului.

Mai mulți martori au declarat că șoferul părea a fi beat. La rândul lui, șoferul din Opel a spus că incidentul l-a șocat. Tânărul a ieșit din mașină și l-a scos pe protagonist din Renault, înainte să mai apuce să lovească ceva.

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, șoferul din Renault a plecat acasă. Acolo l-au și găsit polițiștii, care au încercat să-l testeze cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. Odată dus la spital, bărbatul a acceptat recoltarea probelor biologice.

Oamenii legii îi vor face dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit celor din zonă, șoferul Renault-ului nu se află la prima ispravă de acest gen, iar mașina pe care o conduce a fost și în trecut lovită.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești