Prima pagină » Știri » Un șofer fugărit de Poliția Rutieră a reușit să scape după o urmărire ca în filme, prin tot Bucureștiul. O mașină de poliție a fost făcută praf (EXCLUSIV)

Un șofer fugărit de Poliția Rutieră a reușit să scape după o urmărire ca în filme, prin tot Bucureștiul. O mașină de poliție a fost făcută praf (EXCLUSIV)

Un șofer fugărit de Poliția Rutieră a reușit să scape după o urmărire ca în filme, prin tot Bucureștiul. O mașină de poliție a fost făcută praf (EXCLUSIV)

Un bărbat este căutat de autorități după ce a fugit chiar de sub nasul polițiștilor bucureșteni ai Brigăzii Rutiere la capătul unei urmăriri ca în filme în urma căreia o mașină a poliției a fost distrusă de șoferul fugar. Acesta a abandonat apoi autoturismul pe care îl conducea și a dispărut fără urmă.

Potrivit Brigăzii de Poliție Rutieră, incidentul a avut loc luni noapte, puțin înainte de ora 0.00, când agenții de circulație au făcut semn unui șofer să oprească pe partea dreaptă. Polițiștii susțin că, inițial, bărbatul de la volan a oprit, însă, după ce polițiștii i-au cerut actele, a demarat în trombă.

A urmat o cursă nebună, în timpul căreia polițiștii i-au cerut să oprească prin sistemul de amplificare, însă fără succes. Mai mult, acesta a lovit una dintre mașinile aflate pe urmele sale.

„Totodată, conducătorul auto a acroșat autospeciala de poliție, iar după ce a ajuns pe o stradă laterală a efectuat brusc virajul la stânga și a lovit autospeciala de poliție, care a fost proiectată într-un autovehicul parcat regulamentar”, se arată într-un punct de vedere formulat de Brigada Rutieră la solicitarea Gândul.ro.

Sursa citată a precizat că, în urma impactului, mașina poliției nu a mai pornit, iar șoferul urmărit a lăsat mașina în mijlocul drumului și a reușit să dispară printre blocuri.

Fugarul i-ar fi păcălit pe polițiștii rutieri

Totuși, potrivit unor surse din Poliție, după ce a fost oprit în zona Unirii, șoferul ar fi coborât din mașină și le-ar fi spus polițiștilor că trebuie să-și caute actele. Acesta s-ar fi prefăcut că răscolește în torpedou, după care, profitând de un moment de neatenție al agenților, ar fi luat-o la fugă printre blocuri și ar fi dispărut.

Sursele citate au precizat că unul dintre agenții care l-au scăpat pe bărbat primește salariu de merit, la propunerea șefilor.
Potrivit Brigăzii Rutiere, a fost deschis un dosar penal care este instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 3, pentru distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și îngreunarea sau împiedicare circulatiei pe drumurile publice.

Șoferul fugar nu a fost, încă, indentificat de polițiști, în condițiile în care proprietarul de drept al mașinii abandonate nu ar fi putut oferi detalii suficiente legate de acesta.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și