Prima pagină » Știri » Un șofer român a rulat cinci kilometri pe sensul interzis al unei autostrăzi din Italia

Un șofer român a rulat cinci kilometri pe sensul interzis al unei autostrăzi din Italia

Un șofer român a rulat cinci kilometri pe sensul opus al unei autostrăzi din Italia, pentru a-și recupera borseta uitată într-o zonă de servicii, relatează pagina electronică a trustului de presă Mediaset.

Un șofer român a rulat cinci kilometri pe sensul opus al unei autostrăzi din Italia, pentru a-și recupera borseta uitată într-o zonă de servicii, relatează pagina electronică a trustului de presă Mediaset.

Cetățeanul român, în vârstă de aproximativ 40 de ani, își uitase borseta într-o zonă de servicii de pe autostradă. Dându-și seama de pierdere, românul a întors vehiculul pe care îl conducea și a parcurs aproximativ cinci kilometri în sens invers pe autostradă, spre uimirea celorlalți participanți la trafic.

După cei cinci kilometri, românul, care se afla în vehicul alături de cumnata sa și de cei doi copii ai ei, de doi și trei ani, a reușit să ajungă în zona de servicii Anagni (Frosinone), la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Roma.

Pentru gestul periculos care a fost surprins de camerele de luat vederi de pe autostradă, cetățeanul român a rămas fără permis de conducere. (Mediafax)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?