Un spaniol a rămas uimit de salariul minim din România: „Nu reușesc să supraviețuiască”

Publicat: 19 08. 2024, 14:57
Actualizat: 19 08. 2024, 15:04

Un spaniol a rămas uimit de salariul minim din România și a vorbit deschis despre experiența pe care a trăit-o în țara noastră. De altfel, a accentuat motivele pentru care românii aleg să lucreze în străinătate, îndeosebi în Spania.

Potrivit unor statistici, peste 600.000 de români trăiesc, la momentul actual, în Spania. Cei mai mulți dintre aceștia trăiesc în zona capitalei. Mulți dintre conaționali au ales să plece în străinătate pentru un trai mai bun sau pentru studii. Pe de altă parte, există și străini care aleg să se mute în România, tocmai pentru a-și face un rost.

Un spaniol a explicat în spațiul public care ar fi motivele pentru care românii aleg să își părăsească țara natală și să lucreze în Spania. S-a arătat uimit de salariul minim din România. La momentul actual, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a atins valoarea de 3.700 de lei (de la 1 iulie 2024). Bărbatul a precizat că salariile românilor sunt mici, în comparație cu cele din Spania. Acolo, salariul minim este aproape dublu.

„Acum înțeleg de ce românii merg în alte țări să muncească. Aici, în România, salariul minim este de 466 de euro. În Spania, salariul minim este 1.050 de euro, aproape dublu. Acum ne întrebăm, cum să nu plece oamenii de aici în alte țări? Cu salariul pe care îl au, muncesc 9-10 ore și nu reușesc să supraviețuiască”, susține spaniolul, potrivit jurnalemigrant.com.

A făcut și o comparație de prețuri – în Spania, uleiul de măsline costă în jur de 8 euro (aproape 40 de lei, la cursul actual BNR), iar în România ajunge la 43 de lei. Un litru de ulei de floarea soarelui costă 8 lei în România, iar în Spania în jur de 1,4 euro (aproape 7 lei).

Vezi și Care este cel mai bine PLĂTITĂ meserie din România. Salariul depășește 11.000 de lei pe lună

Vezi și România, țara cu cei mai mulți tineri ȘOMERI, la nivel european. Salariile mici, principalul motiv invocat de absolvenți

Salariul minim din România a ajuns la 3.700 de lei

De la data de 1 iulie 2024, salariul minim pe economie a crescut de la 3.300 de lei la 3.700 de lei. A fost una dintre cele mai așteptate decizii ale Guvernului. De această majorare beneficiază peste 1,8 milioane de angajați din țară. De asemenea, la calculul plafonului de 4.000 de lei nu au fost luate în considerare tichetele de masă. Mai multe detalii se regăsesc AICI.

„Cea mai așteptată decizie de azi este creșterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Este o măsură agreată cu partenerii de dialog social, de care beneficiază peste 1,8 milioane de angajați din România. De asemenea, la solicitarea mediului de afaceri, am aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate. Practic, angajații primesc în plus 284 de lei pe lună”, afirma premierul Marcel Ciolacu, în luna iunie.

Sursă foto: Pixabay