Prima pagină » Știri » Un student de 93 de ani s-a înscris la Universitatea Vârstei a Treia din Cluj. Ce cursuri urmează seniorii | GALERIE FOTO

Un student de 93 de ani s-a înscris la Universitatea Vârstei a Treia din Cluj. Ce cursuri urmează seniorii | GALERIE FOTO

Un student de 93 de ani s-a înscris la Universitatea Vârstei a Treia din Cluj. Ce cursuri urmează seniorii | GALERIE FOTO
Un Bărbat de 93 de ani este decanul de vârstă al studenților înscriși la „Universitatea Vârstei a 3-a" a cărei deschidere festivă a avut loc, luni, la Cluj. Cursul inaugural a fost susținut de primarul Emil Boc, acesta fiind și conferențiar universitar.

Primarul Clujului, care este și conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), le-a transmis vârstnicilor că democrația este ca mersul pe bicicletă, trebuie exersată în fiecare zi pentru a o putea menține și a o putea apăra.

„Fără studenți, nicio universitate nu poate exista și le-am mulțumit seniorilor Clujului că au optat pentru această , fiind pentru mine este o onoare și o plăcere să fiu la cursul inaugural. Le-am transmis cursanților că democrația este ca mersul pe bicicletă, trebuie exersată în fiecare zi pentru a o putea menține și a o putea apăra. Le-am spus, de asemenea, că democrația nu este perfectă, așa cum spunea Churchill, fiind cea mai proastă formă de guvernământ cu excepția tuturor celorlalte, iar pentru a apăra libertatea, egalitatea, dreptatea și viața noastră, trebuie să apărăm principille democrației. Democrația nu este în ADN-ul ființei umane, iar pentru democrație avem nevoie de o societate civilă puternică, astfel încât guvernanții să știe că, în mâinile lor, Constituția nu este o simplă barieră de hârtie”, a spus Boc.

Decanul de vârstă al studenților prezenți, Emil Tătaru, care are aproape 93 de ani, a spus că în oraș s-au făcut foarte multe lucruri pentru vârstnici, iar o astfel de universitate le este foarte utilă acestora.

Prorectorul cu cercetarea al UBB, Daniel David, a declarat la rândul său că astfel de activități, cum este Universiatea vârstei a 3-a, contribuie la creșterea calității vieții.

„La UBB, încă de acum 100 de ani, profesorii mergeau prin Transilvaia și țineau conferințe despre ultimele noutăți apărute în domeniile științei”, a declarat David.

„Universitatea Vârstei a 3-a” este un proiect care se adresează vârstnicilor și dorește să contribuie la formarea continuă, incluziunea și menținerea activității acestora.

Pentru anul 2019-2020 proiectul este organizat de către Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația EduNation și Fundația UBB, iar beneficiari vor fi 80 de seniori de la două centre de zi pentru vârstnici din municipiu care s-au înscris în acest proiect.

Vârstnicii vor participa la cursuri gratuite de o oră și jumătate de psihologie, sănătare, administrație publică sau drept, care se vor organiza în cele două centre de zi, în două module, de câte 7 săptâmâni.

La final, cursanții vor primi diplome de absolvire a „Universității Vârstei a 3-a”.

 

Citește și