Un student de 93 de ani s-a înscris la Universitatea Vârstei a Treia din Cluj. Ce cursuri urmează seniorii | GALERIE FOTO
Primarul Clujului, care este și conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), le-a transmis vârstnicilor că democrația este ca mersul pe bicicletă, trebuie exersată în fiecare zi pentru a o putea menține și a o putea apăra.
„Fără studenți, nicio universitate nu poate exista și le-am mulțumit seniorilor Clujului că au optat pentru această
Decanul de vârstă al studenților prezenți, Emil Tătaru, care are aproape 93 de ani, a spus că în oraș s-au făcut foarte multe lucruri pentru vârstnici, iar o astfel de universitate le este foarte utilă acestora.
Prorectorul cu cercetarea al UBB, Daniel David, a declarat la rândul său că astfel de activități, cum este Universiatea vârstei a 3-a, contribuie la creșterea calității vieții.
„La UBB, încă de acum 100 de ani, profesorii mergeau prin Transilvaia și țineau conferințe despre ultimele noutăți apărute în domeniile științei”, a declarat David.
„Universitatea Vârstei a 3-a” este un proiect care se adresează vârstnicilor și dorește să contribuie la formarea continuă, incluziunea și menținerea activității acestora.
Pentru anul 2019-2020 proiectul este organizat de către Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația EduNation și Fundația UBB, iar beneficiari vor fi 80 de seniori de la două centre de zi pentru vârstnici din municipiu care s-au înscris în acest proiect.
Vârstnicii vor participa la cursuri gratuite de o oră și jumătate de psihologie, sănătare, administrație publică sau drept, care se vor organiza în cele două centre de zi, în două module, de câte 7 săptâmâni.
La final, cursanții vor primi diplome de absolvire a „Universității Vârstei a 3-a”.