Un studiu realizat de cercetătorii americani arată că booster-ul anti-COVID este mai eficient decât imunitatea naturală
O cercetare a oamenilor de știință din Statele Unite arată că protecția oferită de boosterul anti-COVID este mai mare decât „imunitatea naturală”.
Studiul efectuat de specialiştii în sănătate din Statele Unite ale Americii arată că doza booster este vitală în lupta cu epidemia. A treia doză ar oferi o protecţie mai mare, chiar şi celor care se refac după boala COVID. Concret, cercetarea arată că persoanele vaccinate cu două doze şi care au primit booster-ul opt luni mai târziu au o imunitate mult mai mare, conform latimes.com.
Nivelul de anticorpi, de 23 de ori mai mare
Potrivit informațiilor prezentate în studiu, nivelul de anticorpi în cazul acestora este de 23 de ori mai mare la o săptămână după efectuarea booster-ului, decât în cazul celor care au doar două doze administrate şi, de 53 de ori mai mare decât în cazul celor nevaccinaţi, dar care au trecut prin boală recent.
Alexis Demonbreun, specialist în biologia celulară şi autorul studiului, spune că rezultatele cercetării arată că indiferent de cât de bine ar crede o persoană vaccinată că este protejată de infectarea cu SARS-CoV-2, doza booster este recomandată pentru creşterea imunităţii. Această protecţie, se crede, ar dura şi mai mult decât cele două doze de vaccin iniţiale. Circa 1.000 de oameni au participat la studiu.