Un sucevean a căzut de la 2 metri în subsolul unei policlinici, în timp ce verifica orarul medicilor

Un sucevean a căzut de la 2 metri în subsolul unei policlinici, în timp ce verifica orarul medicilor
Publicat: 16/06/2013, 12:34
Actualizat: 06/02/2019, 20:31

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a căzut în subsolul Policlinicii industriale din Suceava, de la o înălțime de aproximativ doi metri, când verifica orarul medicilor și nu a observat o trapă din pardoseală, cu acces la subsol, care era deschisă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, incidentul a avut loc sâmbătă, când bărbatul se afla pe holul Policlinicii industriale din Suceava și verifica orarul medicilor.

La subsol aveau loc lucrări, iar capacul trapei din pardoseală, care asigură accesul la subsol, era deschis, însă tânărul nu a observat acest lucru și s-a prăbușit în gol, de la o înălțime de aproximativ doi metri.

Un echipaj de descarcerare a intervenit la acest incident, iar la sosirea pompierilor tânărul fusese scos din subsol de către persoane aflate în zonă.

Pompierii i-au acordat acestuia primul ajutor și i-au imobilizat gâtul și spatele pentru a nu suferi alte leziuni, fiind apoi transportat la ambulanță, cu care a ajuns la spital pentru investigații suplimentare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină